Iulia Hasdeu reprezintã prototipul feminin la modul superlativ, în categoria virtual genialã, care nu prea se întâlneste în lumea consoartelor sale. Disparitia pretimpurie a oprit o evolutie de neînchipuit în universalitatea simtirii si gândirii scrise. Dacã pânã la 18 ani, când s-a stins din viatã, a scris poezie, prozã, teatru, consideratii artistice si, iatã, cugetãri, dar nu oricum, amatoristic, înseamnã cã avem de-a face cu un fenomen iesit din comun.
Un „caz” asemãnãtor, dacã mai existã undeva pe lume, nu se bucurã de recunoastere. Nici Iulia Hasdeu nu are o faimã specialã, desi despre scrisul ei s-au pronuntat cu elogii personalitãti ca Angelo de Gubernatis, Emile Boutroux, Louis Léger etc., ca sã nu mai vorbim de români, de la initiativele publicistice si editoriale ale ilustrului sãu pãrinte pânã în zilele noastre. Poezia si proza, scrise în limba francezã, doar douã texte poetice direct în româneste, sunt de intensã coloraturã romanticã, inocent sentimentale, retorice si filosofarde, de fragilã conditie valoricã. Oricum, pentru vârsta Iuliei, ele vorbesc de o structurã genialoidã in statu nascendi. De la înaintasii Tadeu Hasdeu si Alexandru Hasdeu, de la ilustrul ei pãrinte, Iulia a mostenit aptitudinea pentru poezie, înclinatia spre filozofie, usurinta de a învãta limbi strãine, gustul pentru teatru, firea veselã, spiritul satiric si trãsãturi ale fizionomiei. Elaborarea plãsmuirilor artistice, versuri, începe în limba românã si continuã,începând cu anul l88l, în limba francezã, dupã modele clasice (Corneille si Racine) si romantice (înainte de toate, idolul Victor Hugo). Nu întrerupe contactul cu literatura românã a timpului, despre scrierile din Revista Nouã exprimându-si opinia cu surprinzãtor spirit critic. Adevãrat, poezia ei se caracterizeazã prin „patosul comunicãrii”, „profunzimea trãirilor lirice”, „candoarea înduiosãtoare”, „existenta unei viziuni poetice coerente si originale, precum si mijloace de expresie, suficient de bine utilizat pentru a crea subtextualitatea si reflexele multisemnificative...”, cum spune editorul I. Oprisan. Temele predilecte sunt iubirea, patria, vârsta de aur a copilãriei, dar si Franta, dorul de sorginte folcloricã, visul, arta, atmosfera medievalã. Meditatia se amplificã începând cu l887, când se insinueazã presentimentul mortii. Intr-adevãr, poezia Iuliei Hasdeu stã sub semnul inocentei adolescentine si a unei sensibilitãti originale.
Cugetãrile scrise în douã „etape”, între 9 si 10 ani, în limba românã, si între 15 si 16 ani, în limba francezã, constituie, alãturi de poezie, partea cea mai împlinitã din creatia sa. Scrise în limba românã, la vârsta copilãriei, sunt confesiuni moralistice în registru prioritar liric. Fluxul meditativ e mai liber, la nivelul unei mici compozitii interogativ-exclamative despre viatã si moarte, unde rãspunsurile capãtã într-adevãr „inflexiuni psalmodice”, cum bine le numeste I. Cugetãrile din adolescentã, mai concise, surprind prin acuitatea observatiei si prin mobilitatea gândirii, justificând, la modul sublim pascalian, definirea fiintei umane. Pe lângã temele fundamentale: rostul omului pe pãmânt, atotputernicia mortii, zãdãrnicia, raportul dintre simtire si intelect etc., retin cu precãdere atentia douã motive: misterul feminin si lumea ca teatru. O undã de optimism se resimte în aceste cugetãri de „maturitate”, prezenta ironiei care genereazã o anume subtilitate polemicã. Luciditatea tempereazã sentimentalismul si cautã concise exprimãri, specific aforistice. Notez numai câteva cugetãri despre natura femininã, traduse în limba românã: „O femeie vorbeste de bine pe celelalte femei, pentru cã este sigurã cã nu va fi crezutã”; „Femeia cochetã nu tine sã se facã iubitã; ea se multumeste sã placã”: „Femeia are mai mult tact decât bãrbatul; bãrbatul are mai mult bun-simt decât femeia”: „Englezoaica si nemtoaica fac copii; frantuzoaica face oameni”. „Femeile se pricep de minune sã laude cu mãsurã calitãtile pe care nu le au”; „Femeia într-adevãr cinstitã nu se plânge niciodatã de sotul ei”; „Femeia este ca trandafirul: dacã nu ar avea tepi, nu am iubi-o; totusi tunãm si fulgerãm împotriva acestor spini”...
Eseurile asupra unor maxime dau la ivealã interesul special al Iuliei Hasdeu pentru cultivarea inteligentei si dezvoltarea cunostintelor prin studiu, îndemnul de a nu pierde timpul în distractii „care nu servesc decât la molesirea sufletului”. Ele, eseurile, interpreteazã, tot la modul reflexiv, maxime despre egoism, puterea afectivitãtii, relatia trecut-prezent, puterea literaturii de a schimba spiritul, sensul dictoanelor „Scopul scuzã mijloacele”, „A guverna înseamnã a prevedea”.
