Vocile lui Will Self: întâlnire cu un ventriloc

Monica Latham
Université Nancy 2

(urmare din numãrul trecut)

Realitatea de tatã divortat al lui Dave suplimenteazã lexicul deja existent, cu unul specific: „Changeover/ Chaynjova” („schimbarea”) va fi ziua în care copiii vor merge de la un pãrinte la altul, pentru a petrece timpul cu fiecare, fie “mummytime”, fie “daddytime”; atunci când copiii sunt în grija tatãlui, ei sunt sub supravegherea “opares” („au-pair”), adolescente care nu sunt încã ele-însele mame. Cuvintele derivate de la “Dave”au legãturã cu religia bazatã pe cartea lui Dave: “Dävinanity” este religia stabilitã în Ing; “divine” înseamnã “divin”, “sacru” sau “tatã care are asemenea calitãti”; “Dävist” este un enorias care urmeazã “ca la carte” religia “Dävinanity”.
Inventarea limbajului viitor îsi are rãdãcinile în transformarea, deformarea si semantica limbajului actual. Existã indicii pentru a citi acest limbaj, ca semnele diacritice, un glosar la sfârsitul romanului si cunoasterea, de cãtre cititorul vorbitor de englezã, a foneticii, vocabularului si gramaticii specificã limbajului cockney: utilizarea dublei negatii, contractãrile, consoana finalã care nu se mai citeste si alungirea vocalelor. Mokni sunã ca limbajul cockney; este un cockney simplificat la extrem si degenerat. Will Self, veritabil fãurar al limbii vorbite, reuseste sã capteze o voce londonezã a secolului 21 si sã inventeze o alta 543 de ani Dupã Dave, care prelungeste limbajul actual si reflectã evolutia lui. Are darul de a gãsi voci pentru personajele lui care li se potrivesc ca o mãnusã. El manipulezã limba, o extinde, o deformeazã, o reinventeazã, dar în acelasi timp o fixeaza în accentul “lenes” al cockney si în argoul de azi. Este maestrul acrobatiilor verbale. Odatã cu crearea acestui limbaj, Will Self se înscrie în traditia lui Orwell (cu „newspeak” sau noul limbaj (1) din 1984) sau a lui Anthony Burgess în A Clockwork Orange. A citi acest roman înseamnã a descifra si a decoda limba ; in acest scop trebuie ca frazele sã fie citite cu voce tare si textul oralizat pentru a aprecia întreaga savoare si sonoritate a limbii. Este interesant de vãzut si de ghicit etimologia cuvintelor inventate de Will Self.
Will Self a fãcut câteva remarci legate de romanul lui când a venit la Sorbona în decembrie 2007. Mai întâi, a remarcat cã este un roman intraductibil: traducãtorul lui francez (care de obicei îi traducea toate romanele) a gãsit de aceastã datã sarcina prea dificilã si a refuzat-o. Traducerea limbajului mokni si a gãsi un echivalent în francezã i-au pus o realã problemã. Mokni este o formã de „cockney popular londonez”, un dialect, un limbaj rudimentar modern derivat din cockney, o formã a limbii curente, populare, familiare, folositã de cãtre Hamsters în viata de zi cu zi. Aceastã sarcinã descurajeazã traducãtorii, deoarece este dificil de a reda în scris un accent strãin.
Aceastã limbã se adapteazã la timpul si spatiul fictiv create de autor. Will Self a declarat cã este intrigat de romanele sau filmele/serialele care au loc în alte galaxii si unde locuitorii, în mod bizar, vorbesc engleza standard. Nu pare veridic. A dat exemplul lui „Star Trek”. Fixându-si romanul în viitor, el s-a simtit obligat sã „prelucreze” limba si sã inventeze ceva care sã sune autentic, credibil si care sã-si îndeplineascã functia si misiunea. Cea de-a doua preocupare a autorului, care vine în completarea celeilalte, este decizia lui de a crea un text care sã sune la fel ca modul în care oamenii vorbesc si astfel sã se distanteze de alti autori contemporani care nu prezintã decât modul în care oamenii educati vorbesc (ei fac apel la un limbaj standard si aseptic). Will Self a vrut ca Dave sã fie un Leopold Bloom al lui, un fel de „Everyman” (2) în societatea londonezã contemporanã. Dave adoptã accentul care se potriveste cel mai bine statutului si meseriei lui. Will Self a mentionat doi pionieri care adoptã accente care nu corespund statutului lor social, Mick Jagger si Keith Richards, amândoi „bãieti buni, bine educati”. Will Self a dat, de asemenea, exemplul lui Tony Blair al cãrui accent poate sã se adapteze în functie de publicul pe care vrea sã-l atingã: îsi poate face accentul „înalt” (este un fel de scarã a accentului) si sã foloseasca acentul britanic standard sau sã îl „coboare” pentru clasa muncitoare.
Will Self s-a arãtat oarecum nemultumit de romanul lui pentru cã, a mãrturisit, i-a lipsit curajul («tupeul») : tot continutul ar fi trebuit sã fie scris în Mokni dupã gustul lui, dar romanul ar fi fost ilizibil, ceea ce nu ar fi fost apreciat în Marea Britanie. Din cauza alegerii lui de a începe povestea în viitor (capitolul 1), direct în Mokni, el este constient cã a pierdut multi cititori care au aterizat imediat într-un limbaj dificil de descifrat. Capitolul 2 explicã situatia si etimologia unor cuvinte folosite în primul capitol si care lãsaserã cititorul perplex.

Romanul atinge o extremã în ceea ce priveste limba. Alti scriitori contemporani au încercat sã amestece registrele, engleza standard si engleza popularã. Will Self a spus cã înainte era permis sã scrii în engleza popularã dacã scriitorul venea el însusi dintr-un mediu popular, ca Alan Sillitoe de exemplu, a cãrui scriere este impregnatã de accentul din nordul Angliei, dar care este tratat cu condescendentã (privit de sus de Academia Englezã). A folosi un limbaj popular constituie o revolutie în literatura englezã contemporanã, dar rãmâne destul de putin exploatat, exceptie fãcând autorii care vin din fostele colonii, dar si în cazul acesta, spune Will Self, scrierea lor este si ea privitã de sus „un alt fel de a fi luat peste picior”. „Literatura rãmâne în urma societatii engleze” a declarat autorul.
Will Self simte dorinta si nevoia de a scrie diferit. Pentru el, limbajul îsi pierde puterea fiind folosit iar si iar, de nenumãrate ori. Astefl, el devine neted: „Aproape cã mi se face greatã si mi se pare foarte dificil sã citesc literaturã în englezã: aceleasi propozitii mereu, mereu. De exemplu, stilul romanelor cãrora li se acordã premii literare în zilele noastre în Marea Britanie întorc spatele modernismului; romanele seamãnã cu ceea ce se scria în epoca victorianã, cu personaje puternice, povesti si intrigi solide (ceea ce Will Self numeste «English heritage fiction movement»), unelte care nu sunt adaptate la scopul sau stilul sãu.
The Book of Dave este un roman de citit cu voce tare: ca James Joyce, Will Self amestecã în aceeasi frazã cuvântul si gândul. Ambele se fac auzite în pagina scrisã. Este vorba despre „a citi cu ochii” si „a auzi si a asculta o voce” în acelasi timp. Will Self remarcã: „scriitorii care scriu texte mai dificile ar trebui sa fie cititi cu voce tare”. El spune cã a încercat sã dea o voce/voci textului sãu. Una din întrebãrile puse lui Will Self a fost dacã s-a gândit la interesul de a promova un astfel de roman însotit de o înregistrare audio a autorului însusi, citindu-si textul. El s-a arãtat contra acestei idei si a subliniat aspectul democrat al cãrtii si accesibilitatea ei ca obiect. Alte noi modalitãti de exprimare (e-books, audiobooks) nu satisfac, dupã pãrerea lui, exigentele narative ale textului scris. El este adeptul mijloacelor de comunicare vechi. Eu îmi pun întrebarea dacã, odatã cu acest roman, vocea lui Will Self nu riscã sã rãmânã neauzitã sau sã nu atingã decât un anumit public redus. Multi cititori, chiar printre anglofoni, (publicul American mai ales), sunt descurajati de efortul de a decoda acest roman.

Traducere din limba francezã de Laura Serban

--------------------------------
1 Noul limbaj este un mod de exprimare fictiv în romanul lui George Orwell, 1984.
2 Personaj celebru al unei piese de teatru medievale care reprezintã toatã umanitatea în general.