Bis repetitia placent. Dar si prea multã vorbã stricã. Din teama de solemnitate, mi-e sã nu cad în frivolitate. A fi prea serios e neserios, spunea tot „divinul”. Cam asa eram, pe vremuri, în jurnalul acesta. De aceea sunt si acum nemultumit de stãrile mele agitate de atunci. Si de prezenta acaparantã a diaristului. Dacã acesta vrea sã fie protagonist, n-are decât sã se facã poet (subiectiv, nu?), ori sã scrie romane balzaciene, optzeciste sau apocaliptice, în care „figura” lui si a vremii sã se diversifice prin „vocile” naratorului. Totusi nu înteleg de ce câtiva din cei 10-12 cititori ai jurnalului de fatã se entuziasmeazã de valoarea lui „literarã”. Da’ de unde! În general, eu scriu lejer, ca si cum as conversa. Sau, mai stii, jurnalul intim cicã ajunge, vrând-nevrând, la „fictiune” si cã, astfel, nu mai poate fi vorba nici într-un caz de sinceritate. Adevãrul e cã m-am învãtat sã respect „stilul”, ca Jünger, nicidecum agramat ca la Stendhal… Si mai constat cã din ce în ce se estompeazã, aici, tonul plângãcios în favoarea contrarietãtii. Parcã si prezenta celui care noteazã nu mai incomodeazã chiar asa de mult, iar lumea în care supravietuieste bietul profesoras provincial si ai sãi parcã iese oarecum în evidentã. Se vede de la o postie cã scriu din plãcere, chiar dacã sunt si destule lucruri triste. Cu vorbe frantuzite: în loc de l’écriture du „je”, l’écriture du jeu.
1975
20 – 24 dec. Plec pâclisit de la Universitate. Altãdatã va fi, poate, mai bine.Trec pe la Sala „Victoria” unde e o expozitie de artã plasticã, „Momente si figuri ale istoriei României”. Mã scufund în istoria îndrãgitã (Dintre toate obiectele de învãtãmânt, am iubit istoria. Eram un „fenomen”, mi se spunea, vai, „Herodot” !). Deasupra tuturor figurilor grandioase ale istoriei, în Expozitie, troneazã portretul tov. Nicolae Ceausescu de Adina Paula Moscu… Mã întorc a casa mia. Acum regret, în voie, cã m-am apucat de treaba asta care poate semãna cu insolentã dacã n-ar fi doar un impuls provocat de modul în care sunt tratat de cârmuitori si de ideea cã am, totusi, ceva la bazã (mã gândesc la apucãturile mele critico-literare). Dar doctoratul e o treabã extrem de serioasã*. Am cam luat-o pe arãturã. Mã voi angaja când voi prinde forte cuvenite… La Câmpina, în familia mea, între colegi si prieteni. Si la farmacia de unde iau eu mai nimic, dar domnisoara farmacistã e o splendoare de frumusete si de bunãtate. A venit si vacanta. Respir aerul lunii decembrie, care îmi place asa de mult. Cu Barbu si Blank, mergem la o cramã si „dezgustãm” vinuri pentru Revelion. Pe la 19,30, conversez cu Tase. Mã amânã cu datoria. E foarte „scrofulos” în asemenea chestii. Îi spun ce am fãcut la Iasi. Vacs! Dar mi-e dor de „fata” lui, cã tare-i nãzdrãvan… În dreptul sfintei biserici de vizavi, îl întâlnesc pe Toma, o huidumã, mai mult lat decât înalt, îi spun de un an de zile sã-mi restituie „lucrarea” pe care i-am dat-o pentru teza lui de nu stiu ce, „Marin Preda”. Si trei cãrti ale lui Preda. Desi om cu frica lui Dumnezeu, recurg la ultima solutie: îl amenint si el stie sau nu stie cã am fost campion la lupte libere. [Apropo, dupã ce am terminat „Scoala Medie”, un an am stat acasã, fiindcã se desfiintase Facultatea de ziaristicã, unde m-am înscris eu si I. Oprisan, cel mai bun prieten al meu din liceu. Era gata-gata sã luãm actele si sã le ducem la Meteorologie! Cu mare greutate, m-am fãcut pentru anul acela suplinitor la gimnaziul din G., de acasã. Între altele (lectii, serbãri, activitate teatralã, roluri în piese de teatru, dragoste chioarã, Olga, amor normal pentru Virginica, Angela etc. Nu peste mult timp mi-am revenit de tot), si sport. Volei, excelent pe linia a doua, prost la plasã, fotbal, tinerii se pregãteau si pentru concursul FGMA, la lupte libere se tot frãmântau unii si-am zis sã-i încerc si eu ce le poate pielea. N-au rezistat nici cei de categorie mai mare decât eram eu: 59 kg. Am biruit si la raion, si la regiune si, când a trebuit sã merg la faza pe tarã, am plecat la facultate. Asa am ratat sã fiu si campion mondial!]…Dy si Vy stau în casã si taie hârtii (frunze la câini) cu un interes de neînchipuit. Ce-i pe capul, la gura si la mânutele lor, sã nu mai vorbim… La Casa de culturã concursul brigãzii artistice, în finalã cu Rafinãria, care câstigã pe bunã dreptate, dar mai bine era dacã noi câstigam. Seara, vine Mos Crãciun (eu mascat), spre marea încântare a fetitelor, care, pur si simplu, nu mã cunosc de bine ce interpretez. Doar Dy spune, dupã ce mã deconspir, cã mâinile mosului semãnau cu ale mele... Revedem pe micul ecran „Luminile orasului” cu Charlie Chaplin…
25-30 dec. Crãciunul. Dar noi suntem în „activitate”, stãm la scoalã, degeaba. Trebuie sã semnãm condica la 8 si la 13-14 când ne este readusã. Între timp, suntem giniti dacã activãm sau tragem mâta de coadã… Trec pe la Biblioteca orãseneascã sã fac rost si de alte cãrti pentru a „construi” comentariul despre clasicismul lui Ion Barbu. Seara, „Voci, slagãre, succese”. La „Revista literar-artisticã TV” spun ce vor mai face în anul care vine Gh. Tomozei, Eugen Barbu, Franz Liebhart, Aurel Baranga, Serban Cioculescu, Radu Beligan, Gh. Dinicã… Mare animatie la scoalã. Se pregãteste primirea lui Mos Gerilã. Fetitele, gãtite coz. Bebe Vãleanu, travestit în „Mos”. Copiii, creduli, îl întâmpinã cu mirare si entuziasm. Dupã spectacolul ce are loc în holul liceului, se oferã cadouri. Dy si Vy primesc din douã directii: ca eleve ale scolii si ca fiice de profesori… Dabija mã învinge considerabil la sah. E la concursuri nationale… La Consiliul Popular suntem „instruiti” pentru recensãmântul animalelor. Primim multe vederi-felicitãri. Tase Cãlin mi-a trimis postal „Miezul si coaja” , romanul cel mai recent al lui Corneliu Stefanache, si-mi solicitã o recenzie apropo de el, de roman. La sugestia lui, trimit felicitãri pentru Al. Paleologu si Const. Ciopraga. La initiativa mea, lui Tase si la Convorbiri.
31 dec. Florin C. vrea sã-si aducã sotia la noi la contabilitate. Cu el, cu rotofeiul Misu si cu Georgel Ciutã, la „Bucegi”, lângã o frapierã cu bere. Dl. Vintilã, seful, o mai umple o datã, în ciuda protestelor noastre. E frumos, pãcat cã nu-i zãpadã… Acasã compun vreo 20 de epigrame-catrene si un plugusor foarte lung cu adresã nominalã. Revelionul la restaurantul „Bucegi”, unde inepuizabilul Blank a organizat ceva de vis. Dy si Vy rãmân cu fetitele vecinului Marin. Târziu, Vy adoarme. Pe Dy, televizistã pasionatã, o gãsim treazã când ne întoarcem noi pe la ora 6. Nu-mi convine de fel. [Povestea spectacolului nostru e frumoasã si instructivã pentru cum a fost ea la minunata vârstã si epocã de aur]. Expunerea în sesiunea MAN si „Mesajul” de An Nou ne umplu de mândrie. Vorba cântecului: „Deschide porti sã intre caldã vara, / Þinând în pomii grei de rod povara, / Si spicele s-aplece somnoroase / Bãlane frunti în holdele mãnoase / Pe veci nestânjenite de rãzoare / Si cu belsugul pentru fiecare / Ce cautã comoara vietii-n muncã, / Cãruia crez îi e Partidul nu poruncã!” (Beniuc). Pe unde trec, pe unde mã duc / Dau de poetul Beniuc”.
1976
1-3 ian. Trândãvealã. Urãri lui nea Vasile Lungu. 600 de ani de la moartea lui Boccaccio. Vorbesc Al. Balaci, Eta Boeriu, Stefan Crudu... Îndelungã plimbare cu „fetili”. Pe la 20, dupã tergiversãri, Dy si Vy acceptã sã rãmânã singure acasã, pentru prima oarã, plecãm la familia Dinu Gheorghiu sã continuãm cheful „gasca” de asearã. Ale tineretii valuri! Avem fete mari, dom’le! Pe la 21, vin sã vãd ce fac si dumnealor trag la aghioase… La cutia postalã gãsesc un aviz de la Remus care, mi-a trimis buletinul uitat la receptia hotelului „Unirea” din Iasi. E si o scrisoare de la dl. Lãudat. „Stimate tov. Trandafir, Colocviul d-tale te-a avantajat. Ai fost foarte bine apreciat. Am fãcut raport sã fii admis. Nu întreba pe nimeni nimic. Îti va veni rãspunsul acasã. Asteaptã oricât de mult. I. D. Lãudat”. Nu stiu ce sã cred. Sã mã bucur? Dacã rãspunsul de „sus”, la „raport” se schimbã? Dacã dl. Lãudat se entuziasmeazã acum la întretãierea dintre ani? Dumnealui e sentimental… Vy surprinde ceva din discutia mea cu mamita si ne întreabã dacã fac injectii, dupã care s-a apucat sã scrie o poveste: „Fiul babei si fata împãratului”. Fiul este foarte sãrac, dar frumos si destept. Si merge, si merge prin pãduri si ajunge la un palat. Aici e o fatã foarte frumoasã si recunoaste pe „corpul” ei niste „semne”. Si se „mãritã” cu ea. Sfârsit”. Urmeazã joacã delicatã si plinã de interes cu Dana.
5-7 ian. La 7,45, fuga la Consiliu Popular. Împreunã cu dna Cornelia plecãm în sector la recensãmântul animalelor si pãsãrilor, în Pãcuri. E un frig groaznic. Ne oprim prin case, la cãldurã, gustãri porcine si beuturi putine, cã avem mult de mers si de recensat. Ne dãm seama cã gospodarii vor sã le trecem „capete” mai putine. Cineva ne ghiceste în cafea. A doua zi, tot frig. Si nu mai poposim la nimeni, cã suntem în urmã de tot si am fost certati pentru delãsare si chiar pentru tentativã de subminare. În zona de tot perifericã, tigãnime, mizerie de neînchipuit. N-am fost niciodatã pe aici si parcã mã aflu pe altã lume… A venit mama încãrcatã cu preparate de porc, plus molan. Ne ospãtãm ca la mama acasã. Am devenit nostalgic, melancolic si, apoi, euforic. Pãcat cã televizorul „Rubin” s-a defectat… La Timisoara, Anghel Dumbrãveanu prezintã sarcinile ce revin scriitorilor, în lumina documentelor de partid, cu privire la realizarea Epopeii Nationale. Asemenea la Iasi. Mircea Radu Iacoban (seful), Corneliu Stefanache, Ion Istrati, Corneliu Sturzu, Haralambie Þugui, Greorge Lesnea, Ioanid Romanescu, Vasile Andru, Mircea Filip**…Cumpãr vol. III din Literatura românã de Ov. S. Crohmãlniceanu, Poezia româneascã contemporanã (1950-1975) de Al. Piru, Lecturi si zile de Mircea Zaciu. Premiile CC al UTC: Dan Mutascu, George Þãrnea, Gabriel Gafita. Nichita Stãnescu primeste premiul „Herder”. 95 de ani de la nasterea lui Minulescu… Pânã la 11, din nou la recensãmânt. Trebuie sã plecãm cu Dy la Bucuresti, pentru control medical si mamita la reciclare.
8-12 ian. La nasa Nelusa, în Drumul Taberei, str. Sebastian, cu autobuzul 108. Joc table cu Gigi, sotul nasei. Trecem si pe la Petrea Buruianã, diplomatul, ajuns în capitalie de prin pãrtile noastre, dupã ce a fãcut studii la Moscova, unde a învãtat… araba. Ne gãzduim la dna Lucica Sârbu, prietena noastrã de suflet. E sfântul Ion si pe tatãl prietenei, preot, asa îl cheamã. E tare nostim, cam bâzu-bâzu… La Spitalul Coltea, oftalmologie, trei ore de asteptare. Apoi, la Spitalul Filantropia, îl cãutãm pe dr. Costãchel care ne asigurã, pentru mâine, intrare la dr. Popescu de la Spitalul 22… Dna Lucica ne face legãtura, prin telefon, cu o „domnisoarã”, Marusea, pe care sã o petim pentru Sasa, marele muzeograf de la de la Muzeul Literaturii Române. Eu, Dy si consoarta, o întâlnim „la ceas”. Deceptie. Domnisoara e cam trecutã si, dacã se poate spune asa, e urâtã foc. Soseste gâfâind si Sasa, cu un geamantan de aproape 60 kg. Îmi promisese cã vine fãrã mapa lui uriasã („Mapodoldora”, îi spunea Remus, „grecoteiul”) si a venit cu geamantanul! Are o cãciulã caraghioasã pe cap si o cabanã soltie. E, ca de obicei, „dãrâmat”. La origine, Sasa e un bãrbat arãtos, ardelean, cu fãlci mari, dar acum aratã ca un urangutan. Se potriveste cu Marusea. Îi recomand sã mai facã flotãri, cã pare burdusit. Ne pofteste la „Carul cu Bere” si mã amuz în sinea mea vreo patru ore, dar trebuie sã întretin atmosfera si glãsuiesc vrute si nevrute. Îndrãgostitii se tatoneazã îndelung, nu-si spun nimic, se pare cã sunt dezamãgiti unul de altul, Tusea si Junghiul. Ea zâmbeste larg, parcã ar rânji, el se bâlbâie si mai abitir… Traseul de a doua zi: librãria „Sadoveanu”, Romarta copiilor, cofetãria Teatrului (Dy serveste un „nufãr” si un ci-co), pe Calea Victoriei, la Muzeul Literaturii Române, unde Sasa e „dãrâmat”, la BAR, iau bibliografie Ion Barbu si Horia Zilieru. La Casa Scriitorilor nu e nici tipenie. Dy zice cã e un palat, eu împãrat si ea fata împãratului. Pe Magheru, la Spitalul 22, dr. Stãnescu. Diagnostic. Nimic grav, trebuie o micã operatie! La bomba numitã „Pestera” si-i fac cunostintã lui Dy cu… Stefan cel Mare. Ea l-a vãzut în film, la Câmpina. Gheorghe Cozorici se aratã încântat de „gãselnita” mea…
13-19 ian. În diatezã scriptoriceascã, citit-scris (Arghezi, Zilieru). Mare altercatie în joaca Dy-Vy. Bunica participã la jocul cu cãrti si cu alte jocuri „de abilitate”. Nu se dã deloc bãtutã si protesteazã ferm în caz de trisare… Mesterul Spirea nu reuseste sã repare televizorul. Colegul Brezeanu vine sã-i dau planificarea la anul II si-mi aduce si „materialele” pe care i le-am dat neobrãzatului Toma. Perspectiva contondentã l-a adus pe calea adevãrului… Mare dispozitie la ore. Elevii se relaxeazã copios de „lectiile” despre poezia de dupã Eliberare. La filmul „Orasul vãzut de sus”, cu Margareta Pogonat, George Constantin, Ilarion Ciobanu, Aurel Giurimia. Pãcat de asa actori. Dy mã întreabã dacã eschimosii au scoli. Nu, rãspund eu. Glumeste dumneaei: Acolo-i de mine! Vy e mare campioanã la jocul „Sus-jos”… Campionat-joc de popice, la IRUE. Douã echipe: 1) Fãlcutã, Manta, Gavrilitã, 2) Blank, Bega, io. Desi eu sunt mai mult o piedicã, grupa noastrã câstigã… Serialul „Forsyte Saga”. Ce lume, ce vremuri, ce miscãri!... Tase îmi cere repede recenzia la „Miezul si coaja”, cã, zice, Ateneul va deveni mensual din trimestrial…
20-31 ian. Un plic surprizã de la Universitatea din Iasi: am fost admis în urma colocviului. O reparatiune. Îmi recâstig onorul. Merg la bibliotecã si fac un conspect. Vin si „fetili” aici si citesc de mare foc. Dy, „1001 de nopti”, Vy, „Fata din împãrãtia curcubeului”. Consiliu profesoral, important, cum reiese din pãlãvrãgeala tovarãsei Buhai… Cu retroproiectorul care s-a defectat la lectia mea pentru inspectia de grad, prof. Georgescu prezintã o scurtã istorie a picturii. Azi, Rouseau-vamesul, Corrot, Monnet, Manet, Utrillo. „Mihai Viteazul”, teatru Tv. Prea multe lucruri trase de pãr… Vy si colegii ei curãtã cu energie bãncile primitive. Dy aleargã, la sport, ca o pãpusã mecanicã… Lectie despre Shakespeare la Universitatea popularã. Sunt universitar, mândria mea! Pregãtesc un material despre literatura Unirii. La Muzeul Grigorescu, orele 18, într-o societate de ’telectuali subtiratici convorbim despre Unire. E foarte plãcut: grupul e mic, programul e scurt si variat. Începe cu „Pe-al nostru steag e scris Unire”, continuã cu expunerea mea, apoi, alternativ, poezii (Mih. Lupascu, Fl. Dochia) si muzicã folk (bãieti simpatici, Sasa si Bischof)***, proiectii diafilme, „Hora Unirii”. Cu dl. Popovici, organizatorul, si cu dl. Dumitrescu, directorul Muzeului, servim fursecuri si bere… Nu stiu de ce dna Stefãnescu îmi sugereazã sã-i telefonez lui Bojin. Pe hitlerist nu-l mai chem, cã nici nu e destinat sã vinã… Primesc scrisoare de la Mihai Pelin, red.- sef la „Ramuri”. Va publica în curând textul despre Arghezi. Olimpiada de literaturã, faza localã. Subiecte prost alcãtuite. E mâna tov. insp. Dumitru, pesemne, dacã nu cumva mai mult ca sigur. Ninge splendid, cum doar la Câmpina e posibil. Încã scriu, încã tai din belsug la comentariul despre clasicismul lui Ion Barbu. Dy a luat 10 la literatura, Vy – trei de 10… Sedintã lãbãrtatã de partid. Timp pierdut, nu reiese nimic, nimic din „dezbateri”. Alte proiectii: Velasquez, El Greco, Goya, Murillo. Comentãm la douã voci: Georgescu si io, „universitarul” de la Casa de culturã. Fac situatia la Olimpiadã. Slabi elevi. Cei buni s-au dus la matematicã... Concursul „Steaua fãrã nume”. Participã: Mihaela Oancea, Angela Ciochinã, Janina Matei-Vianu. Dy si cu mine votãm pentru Angela Ciochinã… Ne-am boierit, cumpãrãm televizor „Diamant”. Instaleazã Spirea, antenã lux. Îi plasez strãvechiul „Rubin” (1964) lui Spiricã. Fetitele sunt foarte curioase sã vadã noile imagini. Vy „filosofeazã”: „Si ce dacã existi? Si ce dacã n-as exista? Mare scofalã!” Ca sã vezi… Ne delectãm cu imagini splendide.
1-6 febr. O colectie din „Furnica” lui Ranetti si Þãranu din 1925-1926. Umor slab, dar nu menajeazã nici o mãrime. Sunt desenati si luati în tepuse groas regele, Iorga, Mihalache, Maniu, Goga, Mosoiu (porc!), Averescu, V. Brãtianu s. a. m. d. Foarte liberi la gurã. Subiecte de glume: moda cu rochii scurte, adulterul, politichia. Semneazã Nae D. Þãranu (Nae), Tarascon, Kiriak, Napadarjan (n-are bani!), Nitã Idiotu, Printul Ghitã, Jorj Delamizil, Gheorghe Biciuscã, Icsulescu, Contele de Tekirghiol. Cred cã e scrisã toatã de „directori”… Filmul „Comoara din Sierra Madre”, cu Humphrey Bogart, Tim Holt, Walter Huston. Premiul Oscar… Prima verba de Laurentiu Ulici, dar nu e superioarã vechiului Recurs, cum spune Mircea Iorgulescu. Lecturã întinsã din revista „Mos Teacã”. E superioarã „Furnicii”. Ileana Costin aduce un cadou frumos pentru Dy, de ziua ei de nastere. Banii primiti de la Tase îi depun la CEC, la M., care a început sã mã înteleagã si sã mã încurajeze. Sunt fericit…
7-13 febr. Ziua lui Dy, ehe, 10 ani! Ger de îngheatã suflarea. Colac peste pupãzã, dupã ore, vine dl. Grigoriu, pe care nu l-am mai vãzut de multisor. „Cum e cu doctoratul, Oscar Wilde?”, mã întrebã dupã douã-trei pãhãrute mari. Nu mã pot abtine si-i arãt „docomentul” olograf, punându-l sã jure cã nu va mai spune la nimeni. Cã nu meritã. Mai citim texte interbelice si, de încântare, omul se torpileazã strasnic. E nevoie sã „iesim” la plimbare, cã la Dy vin oaspeti de seamã: Dana, Carmen, surorile Marin… La scoalã, spectacol-montaj, anul IV A, versuri din MRP, „Cântice tigãnesti”. Comenduirea e nemultumitã: „Se ne fasem cu educatia, tovarãsu’? Se, aisi suntem pe maidan?” Risum teneatis!.. Din pãcate, Vy s-a îmbolnãvit. Vine dna dr. Cionca si o consultã. E o gripã la nivelul orasului... Învãtãmânt ideologic, circ. Nici eu nu mã simt prea bine tot pe fond de gripã. În „România literarã”, ceartã Darie Novãceanu cu Al. Piru pe temea poeziei noastre între 1950-1975. Cumpãr cartea dlui Bãlu, „G. Cãlinescu. Bibliografie”, vreo 600 de pagini, 35 lei. Muncã de ocnas. Impresionant...
14-19 febr. „Fetili” si-au revenit. Citesc pe ruptele. Liniste!.. La sãnius, pe Muscel. Cartierul e de basm, case frumoase, curate, cu aspect montan. Dealul, ca o coamã imensã, se atinge cu cerul spre Satul de Vacantã si Voila. În stânga, Fântâna cu Ciresi, acoperitã si ea cu strai alb si copacii din care au mai rãmas ramurile. În partea dreaptã, sus, se desfãsoarã un tufis ghimpos care înconjoarã o cazematã, da o cazematã. Nu stiu ce-i cu ea acolo… Noul televizor ne asigurã mari satisfactii, ca imagine. Mã îngrozesc câtã propagandã politicã se face. Si la scoalã elevii sunt hãrtuiti tot timpul. Colegii catã sã se învete ca tiganul cu scânteia. Poate cã au atitudine în sufletul lor. Altminteri sunt senini sau inerti… Cu Dy si Vy la filmul „Stan si Bran”. Eu mã prãpãdesc de râs, ele nicidecum...Volumul „Starea poeziei” de Nichita. Prefata lui Aurel Martin e o curiozitate criticã: betie de cuvinte, lipsã de predicate. Dy: „Tãticule, sunt si oameni negri albi?” Ajungem la chestiunea mulatrilor. Pentru teatru la microfon nu avem timp, e la orã nepotrivitã. La televiziune, e tare scump la vedere. La Casa de culturã, n-au mai venit cam de vreo jumãtate de an. În schimb, sunt filme. Bune. Iatã, „Oamenii amurgului” , cu Robert Mitchum si Peter Uatinov. Ninge falnic... Vy citeste „1001 de nopti”. Eu, dupã obicei, la Revista literar-artisticã Tv.
Nu fug din lipsã de constiintã, ci tocmai cã au aceastã constiintã în grad mai mare. E adevãrat, unii o fac pentru cãpãtuialã sau din gustul aventurii. „Pamfletul” lui Pãunescu – eugenbarbian – e un monument de stupiditate, rizibil.
20-22 febr. Ziua de nastere a lui Vy. 8 ani. Îi cântãm „Multi ani trãiascã!” Nu vrea sã le ducã bomboane colegilor, fiindcã nu suportã sã fie sãrutatã. De fapt, e rusinoasã, excesiv de pudicã. Îi cumpãr papuci si un bebelus. E tare mândrã. Se lasã cu mare distractie: Dana, Carmen, Diana…”Un trandafir în vãi pãrea (…) / Papuci de-argint, dar toatã-n tot/ Frumoasã cum eu nici nu pot / O mai frumoasã sã socot / Cu mintea mea”. Eu sunt „tolomacul” = tonomatul, ele danseazã… Campionatul european de atletism. Cei mai buni ai nostri: Natalia Andrei-Mãrãsescu, Gh. Ghipu, Carol Corbu. Sunt anuntat cã primul examen la doctorat este pe tema „Clasicii nostri”. Oceanic domeniu. Mã încearcã frisoanele... Serialul cuceritor: „Forsyte Saga”...
24 febr. Frig, frig. Plec la Bucuresti. Bineînteles, trenul întârzie. Si tot ca de obicei, la Flavius (Sasa), la Muzeul Literaturii. Negresit, e „dãrâmat”. La BAR, coadã enormã. Remus si Dan Mãnucã. Vine si Serban Cioculescu, Criticul cel mai mare în viatã, dar cu vreo 5 cm mai jos decât mine, un mosulicã simpatic. Pãrul si-l pãstreazã, sur, fata cam gãlbejitã de vârstã, de citit si de scris. Când îsi scoate ochelarii, vãd o privire albastrã-spãlãcitã. Are un costum bleumarin închis, pantofi ieftini, parcã mai mari decât ar trebui. Desi nu-i rubicond – da’ de unde! - , are o formã convexã în fatã, ce va sã zicã pântece. Graseiazã frumos când vorbeste cu o doamnã si o domnisoarã si când cere „piftie si t’ei cafele”… Stau la Sala I pânã la 17,30 – si-i un frig de clãntãnesc dintii. O doamnã stã cu un fel de sal pe cap si-n jurul gâtului. Unii au cojoace sau haine groase pe care nu le-au mai lãsat la garderobã… Fuga la librãria „Eminescu”, unde se va prezenta cartea lui Eugen Barbu, „O istorie antologicã si polemicã a literaturii române”. Aici e Remus si cu toatã sleahta lui de la Iasi, fratii Buzatu, Mãnucã, Vitcu. Mã asez cu Remus cât mai în fatã, ca sã vedem mai bine si sã ne filmeze. La 18,30 vin Eugen Barbu, Valeriu Râpeanu, Dinu Sãraru, Adrian Pãunescu, Romulus Vulpescu, Romul Munteanu. Ia cuvântul Râpeanu – om înalt, frumos, elegant, graseiazã si el, vorbeste cursiv dar nu grozav. Eugen Barbu începe cu unele poante aranjate, „cimitir al literaturii” si nu mai stiu ce. Pleoapele îi acoperã ochii, parcã au prea multã carne. Nu-i asa de gras cum credeam. Nu-i nici elegant, nici neglijent – o figurã comunã. Îl laudã pe G. Cãlinescu, „divinul critic” , spune cã istoria lui e „obiectivã”, cã-i subiectivã etc. Dinu Sãraru e asa cum îl stiu de la TV. Zâmbeste. Scurt si super-sprâncenat. În schimb, Pãunescu mã surprinde cu figura lui – nu-i brunet cum îl aratã televiziunea si nici nu-i prea dolofan. E înalt, încruntat, o încruntare naturalã, asa e el, cã, de fapt, zâmbeste discret. „Lasã teoria!” îi strigã cineva. Ripostã: „E bunã si teoria si ar fi bine sã mai înveti si d-ta teorie”. Filmãri, autografe. Barbu e, pur si simplu, nãdusit… De aici, merg la teatru si la Sasa acasã. La „Bulandra”, „Soldatul fanfaron”, cu Ovidiu Schumacher, Violeta Andrei, Fory Etterle, Aurel Cioranu, Luminita Gheorghiu, Petre Lupu, Mihaela Dumbravã. Clovnerie superbã…
25-29 febr. Handbal masculin România-Spania. Buni ibericii, dar îi învingem. I-am bãtut si ieri la Ploiesti. Au cedat totdeauna. Nu degeaba suntem cei mai buni din lume. Magnifici. Pe urmã, telecinemateca. „Colina”, englez, coplesitor. Pe cât suntem noi de buni la handbal, pe atât sunt ei la filme… Duc fetitele la „Gustobar”, ne plimbãm. Cumpãr multe cãrti de la librãrie. Acasã, le arãt cum se poate râde plângând. Din nou la popice: Blank, Gavrilitã, Dorneanu, Bulik, Rusu, Dabija, Grecu, Neacsu, Tohãneanu, Mihãilescu. Sunt o „vedetã”, cã, zic ei, am fost dat la televiziune, în prim plan, la Biblioteca „Eminescu”. La popice sunt cel mai de pe urmã. D-l prof. Lãudat îmi dã sfaturi, în scrisoare, ce si cum va fi la „examen”. Om o datã! Pun clasicii în cea mai bunã conditie.
2-5 mart. Plec cu noaptea-n cap în capitalie. La BAR, Remus „grecul”. Scotocesc Max Blecher. Mai copiez din articolele lui Z. Pe la 13, Remus pleacã la o conferintã, eu la Cartea Româneascã, din nou cu dl. Paleologu, mei destins. Îi spun despre doctorat, asa în treacãt. Pentru 1977 va sustine cartea mea din toate puterile, cã eu am dreptul întâietãtii etc. Scurt, si la Muzeu. Sasa e într-o stare deplorabilã. Cã îl mãnâncã „sacalii”, cã-i „slab din fire”, nu mai vrea sã vadã pe nimeni: „Lãsati-mã toti în pace! Spune-i lui Remus cã nu pot sã-l vãd”. Remus nu mai e la Bibliotecã. Eu mai rãmân si obosesc fãrã milã. Nu-i corect… Mã gândesc la o editie „Stefan Peticã”. Dau de stire Editurii Minerva, col. „Arcade”. Îl caut iar pe directorul IGO-ului, pentru a vedea cum sã fac un schimb de locuintã, mai încãpãtoare. Tov. Director Sovãialã are odraslã la mine în clasã, dar n-are obraz, pentru cã nu dã ochii cu mine sã-mi spunã de-i laie ori bãlaie… La Moscova s-a încheiat sedinta Congresului al nu stiu câtelea al PC al URSS („Bastionul pãcii e”, „rãmânem prietene”)… Vy vrea guasã. Cãutãm la Câmpina, la Ploiesti. La revista literarã, Al. Dima, Al Piru, N. Manolescu, Ana Blandiana, Petre Ghelmez. Mai seriosi precum se vede… Elevii de anul I au tezã la românã cu subiect unic: „Þiganiada, cea mai de seamã creatie literarã iluministã”.
6-13 mart. Oaspeti de la Bucuresti, dna Lucica Sârbu si cu fiu-sãu. Ne simtim minunat si dormim înghesuiti, cine poate dormi. Asta mã face sã merg iar si la ICRAL. Nu gãsesc pe tovarãsul Cutare. Pentru cã mamita e la Olimpiadã, dna Lucica face mâncare, Dy, face cumpãrãturi (?), Vy îl consultã pe Ady (clasa a V-a ) la matematicã si se distreazã tare cã acesta nu stie ce stie dumneaei, clasa a II-a. Dl. Botorog îmi dã o care Yoga, ca sã-mi repar sistemul de inhibitie. „Un bãrbat si o femeie” de Claude Lelouch, cu Anouk Aimée si Jean-Louis Trintingnant. Sã mai zic ceva? Termin repede cu yoga, nu-i timp de asa ceva si nici nu pot suferi de foame când ea vine în urma efortului cerut de societatea socialistã multilateral dezvoltatã. Cârmaciul iar a plecat în plimbare, nu stiu pe unde, cu barca pe valuri. De la Moscova a venit cu coada între vine. Imperialistii îl trag tare de urechile reprezentative.
* Azi a devenit o modã sã dai si sã obtii doctoratul, chiar dacã nu esti bun nici de ceapa ciorii.
** O, tempora! O, mores!..
*** Pe Fl. Dochia îl vãd pentru prima oarã. Abia dupã „rivulutie” voi avea enorma plãcere de a-l mai întâlni, tuns chilug, cu cioc si cu alte ciudãtenii, care se vor consemna la timpul potrivit.
