Înapoi la istorie
Primii oameni au ajuns în Groenlanda din America traversând strâmtoarea Davis acum mai bine de 4000 de ani. Din acest motiv limba vorbitã de marea majoritatea a populatiei insulei este asemãnãtoare cu limba vorbitã de inuitii care trãiesc în Canada, Statele Unite (Alaska) si Rusia. De altfel si termenul cu care este desemnatã populatia bãstinasã este schimbãtor, când se foloseste numele de inuiti, când cel de groenlandezi sau, mai simplu, de eschimosi. Primii europeni care au descoperit Groenlanda au fost cãlãtorii vikingi norvegieni care au si înfiintat primele colonii în anul 985. Numele celei mai mari insule din lume este legat de viata legendarului Erik cel Rosu (950-1003). Fiind obligatã sã plece din Norvegia, familia lui Erik a ales sã se exileze în Islanda, urmând fluxul migrator clasic al vikingilor norvegieni. Dupã o scurtã perioadã, Erik, comitând câteva crime a primit pedeapsa de a se exila din insulã timp de trei ani de zile. Împreunã cu clanul sãu, Erik s-a îmbarcat pe corbiile familiale (drakkar) si a navigat înspre nord explorând o imensã insulã care, e drept, fusese reperatã si de alti navigatori norvegieni care însã nu i-au dat o mare importantã. Erik cel Rosu a fost în acest sens primul european care a înfiintat o asezare stabilã în noul teritoriu. Revenind în Islanda dupã trei ani de zile cu informatii pretioase despre locurile unde se putea concepe modul de viatã european (si mai ales unde se puteau cultiva cereale) Erik, un bun strateg si propagandist, a lansat povesti ademenitoare despre un loc numit Groenlanda ( Þara verde) pentru a atrage câti mai multi colonisti. În anul 985 Erik a revenit în Groenlanda împreuna cu mai multi fermieri vikingi din Islanda care, nemultumiti de fertilitatea redusã a pãmânturilor pe care le lucrau în Islanda au sperat cã vor da lovitura în noile teritorii. Din Groenlanda a plecat fiul lui Erik, Leif Ericson în expeditia care a condus la descoperirea Americii de cãtre europeni. La apogeul sãu colonia norvegianã din Groenlanda a numãrat maximum 4000 de oameni si a rezistat cinci secole, pânã la sfârsitul secolului al XV-lea când aceasta a cunoscut un declin marcant motivat de specialisti atât prin abandonarea colonistilor de cãtre regatul Danezo-Norvegian dar si printr-o schimbare climatericã ce a fãcut dificilã cultivarea plantelor, comunicatiile cu Europa dar a determinat si deplasarea inuitilor care locuiau în nordul Groenlandei cãtre sud, ducând la ciocniri frecvente între cele douã comunitãti. Abia în 1721 europenii au revenit în Groenlanda stabilind alte asezãri permanente, constituind baze de aprovizionare pentru balenierele care pescuiau în zonã. Insula a rãmas de atunci sub suzeranitatea regatului Danemarcei care i-a acordat o foarte micã atentie pânã în secolul al XX-lea. În timpul celui de al doilea rãzboi mondial când Danemarca a fost ocupatã de Germania liderii locali din Groenlanda au preferat sã fie protejati de cãtre Statele Unite care a înfiintat astfel primele baze militare într-o zonã strategicã deosebit de importantã. În 1946 Statele Unite a oferit 100 milioane de dolari Danemarcei în schimbul Groenlandei dar guvernul danez a refuzat oferta care aducea mai degrabã a începutului secolului al XIX-lea când americanii au cumpãrat Florida si Louisiana. Cum Danemarca a aderat încã de la început la N.A.T.O. (1949) Groenlanda a continuat sã gãzduiascã baze militare americane, doar una dintre ele fiind operationalã in acest moment (Thule) dar a cãrei importantã este foarte mare în contextul mult mediatizatului scut antirachetã.
Dezvoltare
În anul 1953 Groenlanda a devenit un comitat danez de sine stãtãtor însã opozitia fatã de administratia danezã a condus la reforma din 1979 care a introdus o autonomie extinsã. În conformitate cu aceste prevederi legale Groenlanda detine puteri extinse în administrarea afacerilor interne dar rãmâne în cadrul Regatului Danez. Era înfiintat un parlament local (Landsting) dar groenlandezii îsi pãstrau dreptul de a trimite doi reprezentanti în cadrul Folketing (Parlamentul Danez). Cum danezii au în sânge darul moderatiei (spre deosebire de verisorii lor germani) au introdus în Groenlanda sistemul lor social atât de drag, sistemul bunãstãrii, care asigurã avantaje substantiale pentru toti locuitorii, indiferent de vârstã sau ocupatie si au construit crese, spatiale, cãmine pentru bãtrâni, scoli, centre sociale, de reconversie profesionalã etc. Pe banii contribuabilului danez cãci aproape jumãtate din bugetul Groenlandei provine din alocarea financiarã anualã a guvernului de la Copenhaga (aproximativ 680 milioane de dolari). Danemarca a aderat la Comunitatea Europeanã în 1972 împreunã cu Groenlanda însã aceasta a decis sã pãrãseascã structurile comunitare în urma unui referendum local organizat în 1985 pentru a nu permite flotelor de pescuit ale tãrilor din spatiul comunitar sã pãtrundã în apele groenlandeze. Groenlandezii ar fi avut prea putin de câstigat de pe urma P.A.C....
Efectele încãlzirii climaterice
Dacã unele tãri din lume încep sã fie cât se poate de îngrijorate de efectele imediate ale încãlzirii climaterice (si anume cresterea nivelului oceanului planetar care chiar si cu un metru ar inunda zone întinse din state precum Bangladesh sau chiar ar ameninta cu disparitia unele state insulare din Pacificul de Sud precum Kiribati) pentru Groenlanda încãlzirea climatericã pare a aduce mai degrabã efecte pozitive. Pescarii groenlandezi sunt bucurosi de întoarcerea codului în apele lor. De asemenea recolte care erau inimaginabile acum câtiva ani vor putea fi cultivate fãrã probleme. Insã marea mizã a încãlzirii climaterice si a topirii calotei glaciare o constituie, fãrã îndoialã, accesul la resursele minerale ale imensei insule, marea majoritate a lor nefiind nici mãcar inventariate datoritã faptului cã 80% din suprafata Groenlandei este încã acoperitã cu gheatã. Dar noile perspective deja au stârnit interesul marilor companii petroliere din lume care nu au asteptat estimãrile U.S. Geological Survey care aproximeazã cã doar litoralul nord-estic al insulei ar contine 32 miliarde de baril de petrol pentru a îsi exprima interesul fatã de noile oportunitãti. Nu se cunosc resursele pe care l-ar ascunde apele care separa Groenlanda de Canada dar se bãnuieste cã si în aceastã zonã s-ar gãsi petrol si gaze berechet.
Groenlanda pe drumul independentei
În fata acestor noi perspective mai mult decât ademenitoare, politicienii groenlandezi îsi permit sã-si clameze nationalismul si dragostea de insulã, dispretuind vechea metropolã. Aleqa Hammond, ministrul Finantelor si al Afacerilor Externe declara cã „întotdeauna ne-am dorit independenta. Motivul pentru care nu am realizat-o a fost doar cel economic.” Mentinerea actualului statu-quo al insulei ar însemna si ca viitoarele venituri din extragerea minereurilor si hidrocarburilor vor trebui împãrtite cu Copenhaga ceea ce nu stârneste entuziasmul politicienilor groenlandezi care, în mod normal în marea politicã nu au remuscãri cu privire la miliardele de euro pe care guvernul danez le-a cheltuit de-a lungul decadelor si nu intentioneazã sã-si achite datoriile. Însa aceiasi politicieni trebuie sã fie prudenti pentru cã orice declarare a independentei ar conduce imediat la sistarea ajutorului financiar danez ceea ce ar putea crea serioase probleme dacã nu vor exista resurse sigure care sã înlocuiascã subsidiile daneze mãcar la nivelul acestora. De aceea aceastã prudentã. Atitudinea spectrului politic danez este favorabilã proclamãrii independentei insulei dacã populatia o doreste însã aceasta implicã automat sistarea acordãrii de bani guvernului autonom groenlandez care va trebui sã se descurce singur. Si asa sunt destule voci la Copenhaga ce deplâng felul cum sunt cheltuiti banii danezi de cãtre autoritãtile autonome groenlandeze care ar avea probleme serioase în a combate dependenta de droguri a unui numãr din ce în ce mai mare de adolescenti, abandonul parental si emigrarea tinerilor bine pregãtiti cãtre alte orizonturi. La 25 noiembrie va avea loc un alt referendum în care electoratul groenlandez va putea opta pentru o autonomie si mai extinsã decât cea acordatã în anul 1979, un ultim pas înaintea obtinerii independentei totale. În conformitate cu noul acord, autoritãtile groendlandeze vor primi primii bani (16 milioane dolari) în urma exploatãrii resurselor minerale. Acelasi ministru groenlandez declara cã „atunci când vom atinge nivelul de încasare financiarã similar cu subventiile daneze nimic nu ne va mai lega.” Chiar nimic? Pot fi sterse cu buretele câteva secole de coexistentã între danezi si groenlandezi?! Uitã ministrul cã marea majoritate a populatiei insulei este bilingvã?! O realitate ineditã îsi va face loc pe scena politicã internationalã: primul stat inuit independent care probabil cã va apãrea, mai devreme sau mai târziu. Si poate cã groenlandezii, într-un suprem gest de generozitate, profitând si de imensele venituri din petrol, vor primi si caza micile popoare din Pacificul de Sud sau pe cele care vor avea curajul sã înfrunte frigul arctic...Minoritatea kiribatezã suntem siguri cã nu va pune probleme majoritãtii eschimose....Intre timp pretul petrolului s-a înjumãtãtit ajungând de la impresionanta suma de aproximativ 150 de dolari pentru un baril la 70-80. Si aceasta în decursul unei jumãtãti de an. Suntem siguri cã aceastã fluctuatie va da de gândit oportunistilor independentisti din cea mai mare insulã a lumii care vor avea de ales între a da vrabia din mânã pentru cioara de pe gardul mondializat...
Codrut Constantinescu
http://cdc77.blogspot.com
Beneficele efecte ale încãlzirii globale asupra