Virgil Diaconu - 60

Fructe secrete

Îmbrãcatã sumar, doar într-o metaforã
iubita mea trece strada.
Într-o metaforã atât de lipitã de trup
cã i se vede zmeura sânilor.

Doamne, un poem trece strada direct spre mine.
Un poem se opreste drept în inima mea!

În seara aceasta, în loc de cafea,
voi gusta câteva fructe secrete.
Voi da nãvalã la zmeurã.
Voi mânca zmeurã cu zmeur cu tot,
cu pãdure cu tot!…

Ea strãluceste...

Ea strãluceste si nu stie cã strãluceste.
Ea vorbeste întotdeauna despre altceva,
din propria luminã se retrage.
N-ai s-o opresti cu privirea, cu cerul nu.
Laþul mâinii e fraged, cel al gândului searbãd.
Pânã si din propriul ei trup am vãzut-o plecând.
Ea s-a adãpostit în inima mea,
în piramida fãrã oprire.
Nemiscatã doarme aici si învelitã-n cutremur.
Ghemuitã doarme, ca pruncul în întunecime.
Iartã-mã, Doamne, pentru gândul acesta:
am sã trag noaptea de pe ea,
prin trupul ei am sã trec.
De-atâta îmbrãþisare pietrele prind duh,
de-atâta razã peste fire
eu niciodatã nu voi fi pãmânt…

Femei imposibile

Singura mea bucurie umblă în zdrenţe.

Singura mea bucurie umblă în zdrenţe,
îndrăgostit cum sunt tot de femei imposibile,
intangibile. De femeile din care beau apă pe furiş…
Îndrăgostit cum sunt de femeia aceasta,
care nu m-a tăvălit niciodată prin grădina cu portocali
a trupului ei… Îndrăgostit cum sunt de femeia
pe care o pierd printre degete, ca nisipul…
De femeia în care îmi voi îneca singurătatea,
o dată pentru totdeauna – singurătatea!
De femeia din care beau apă pe furiş…

Şi cum rup din amiaza ei,
eu nu mai ating de multă vreme pământul,
când merg – eu calc pe păsări în zbor…

Femeie imposibilă, femeie secretă,
în noaptea aceasta te voi arunca în groapa cu lei!
În noaptea aceasta te voi deschide!