„Este
nevoie sa se simtã in lucruri o miscare a sufletului,
un palpit. E nevoie de a ajunge la expresia lãuntrului.”
(Marin Gherasim, 1974, A patra dimensiune, Jurnal de atelier)
Mãrturisire de credintã, de dragoste,
un crez.
Devenirea Artistului, Omului Marin Gherasim poartã (în)semnul
„zidirii”, al actului creator prin excelentã,
întru desãvârsirea fiintei. „Cã
cine dintre voi vrând sã zideascã un turn nu stã
mai întâi si-si face socoteala cheltuielii,
dacã are cu ce sã-l isprãveascã?”
(Luca 14, 28)
Resursele sale interioare, fervente, proprii unei trãiri autentice,
nemijlocite, conduc cãtre o înfãptuire artistica
vie, „pâlpâitoare”, validã în
orice context, o Lucrare ce nu cunoaste finalitate prin concretizarea
plasticã ci „actioneazã” edificator
la nivel spiritual, asupra privitorului. În fond, aceasta este
marea artã. Absidele, Tronurile, Sfintele Vesminte, Cartea,
Fântâna, Pomelnicele, Poarta a cãrei imaginalã(/rã)
trecere epureazã spiritual, toate acestea fiinteazã,
sunt vii, atâta timp cât, asemenea sfintelor icoane, propovãduiesc
catoptric adevãruri înalte, ziditoare, „lucrând”
efectiv în om.
«Profesiune de credintã. Nu sunt interesat în chip
esential decât de lumea omului, de „ce i se întâmplã
unui om”, de soarta culturii în istorie. De dialogul lui
pasionat cu „Mare Incognito”, cu Dumnezeu.
Natura (inconstientã), lumea obiectelor inerte, mã
intereseazã doar în subsidiar. Mã fascineazã
viul, trãitul, trãirea. Mã fascineazã
avatarurile constiintei care apartine doar omului,
aceasta fiintã sublimã si tragicã,
pentru cã e lucidã si constientã de
conditia sa.» (Marin Gherasim, A patra dimensiune, Jurnal
de atelier)
Sub genericul „Reconstruirea Absidei” - expozitie
gãzduita de Muzeul National Cotroceni (10 mai / 10 iunie
2007) - este recreatã o întreagã lume, ca un memorial
al durerii, o durere a înfrângerii în timpurile
represaliilor comuniste, în care lãcasuri de suflet
erau demolate, sacrificate, încercând a se încãtusa
individul sub toate aspectele. Reactionând, strigãtul
lãuntric al artistului s-a convertit în energie creatoare,
având ca urmare reconstruirea mentalã, imaginalã
a lãcasului, în ipostaze precum: Absida, Memoria
Absidei, Martirikon, Absida-Martirikon, Reconstruirea Absidei. Acestea
nu sunt ipostazieri de tip pur obiectual, ele sunt expresii testimoniale
ale unei experiente trãite acut, motivul definind calitatea
imaginalã a unei radiografii spirituale, vesnic purtãtoare
de stigmatul martiriului.
„Imaginea Absidei este simultan imagine pur picturalã
si metaforã, simbol. Ea este zidire, edificare, constructie,
imagine clãditã, dar în alt plan, în alt
sistem de referintã (cel simbolic), este Grota, Muntele,
Cupola celestã. Pãtratul rosu de la bazã
este si poartã, dar si simbol al jertfei asezat
la temelie, este, în altã ordine, pãmântul;
hemiciclul superior este element arhitectonic – cupola, dar
si spatiul celest, lumina, cerul. Subiectul cred cã
are o fertilã deschidere semanticã, rãmânând,
doresc sã cred, în chip esential, picturã.
El este pentru mine Absida-Tron, Absida-Vatra, Absida-Temelie si
toate acestea doar în mãsura în care imaginea se
instituie ca un principiu al constructivitãtii prezidat
de arheul arhitecturalului.” (Marin Gherasim)
Antrenat în procesul de re/construire, artistul actioneazã
cu febrilitatea gestualã a zidarului, „edificând”
atât la nivel pictural, cât si în plan ideatic.
„În modul cel mai firesc si spontan, am ales ca unealtã
un fel de spaclu, cu care am început sã clãdesc
imaginea ca un zidar, înãltând-o de la temelie
pânã la cupolã. Cu o materie densã, ce
continea si ingrediente strãine uleiului (nisip,
praf de oxid de zinc si alte materiale), mi-am construit pictura
cu sentimentul cã aplic mortar peste un suport dur de piatrã.
Imaginea se edificã, se înãlta, crestea
ca un zid. Poate cã niciodatã n-am folosit gestul mai
„functional” ca în aceastã serie de
lucrãri - niciodatã unealta, materialul, suportul si
imaginea nu si-au rãspuns mai intim, nu au trãit
un mai mare raport de necesitate.” (Marin Gherasim)
Expozitia în totalitate relevã un drum, o viziune,
o cãutare.
Motive arhetipale - tron, boltã, fântânã,
roatã, scut, înger - vietuiesc pictural - în
cromaticã nobilã - proprie simbolismului transcendent,
în contextul unei totale adecvãri spatiale, arhitectura
muzeului creând o notã concordantã.
Simbioza dintre material si spiritual, expresii plastice picturale
conferite de o gesticã spontanã, materialitãti
expresive, devin vehicule în exprimãri ale celestului,
manifestând o calitate primordialã Creatiei - Lumina
- nu o luminã superficialã, strãinã, inadecvatã,
ci o luminã caldã, vie, din interior - lumina Icoanei.
Mãrturisind: „Pictez pentru cã asa pot sã
captez tot freamãtul meu interior, pictez pentru cã
asa mã adresez mai bine celuilalt, celorlalti, pictez
pentru cã asa pot sã dau mãrturie despre
Cel ce le tine pe toate împreunã, în armonie,
le are pe toate în grijã, îmi dã ratiunea,
îmi dã noima de a exista.” (Marin Gherasim)
Ca o retrospectivã tematicã, reunind în expozitie
lucrãri cu tema „Reconstruirii Absidei” realizate
în timp, definind un spatiu dincolo de perceptia
vizualã, de contingent, creatia artistului Marin Gherasim
vietuieste atemporal, datorita veridicitãtii
cauzale, a zestrei spirituale asumate si „afirmate”
constant.
