René Char
Nascocitorii
Au venit padurarii de pe celalalt versant, cei necunoscuti
de noi, rebelii obisnuintelor noastre
Au venit numerosi.
Trupa lor a aparut la linia despartitoare a cedrilor
Si a câmpului vechii recolte de-acum irigat si verde.
Lungul mars i-a înfierbântat
Sapca li se rupe pe ochi si piciorul obosit si umflat li se
sprijina
în obscur.
Ne-au zarit si s-au oprit.
Se vedea ca nu prevazusera ca ne vor gasi acolo,
Pe pamânturile usoare si brazdele bine împrejmuite,
Nepasatori cu totul de asistenta.
Am ridicat fruntea si i-am încurajat.
Cel mai vorbaret s-a apropiat, apoi un al doilea la fel de
dezradacinat si lent.
Am venit, spun ei, sa va prevenim ca va veni curând
uraganul, implacabilul vostru adversar.
Nu-l cunoastem mai mult decât voi,
Numai din cele pastrate de la stramosi.
Dar de ce suntem în fata voastra inexplicabil de fericiti
si, pe neasteptate, precum niste copii?
Am spus multumesc si i-am poftit sa plece.
Dar mai înainte au baut si mâinile le tremurau
si ochii
le râdeau pe margini.
Oameni ai arborilor si ai securii, capabili sa tina piept
oricarei terori dar inapti sa dirijeze apa, sa alinieze zidurile,
sa le tencuiasca în culori placute
Ignora gradina de iarna si economia bucuriei.
Cu siguranta, i-am fi putut convinge si câstiga
Caci angoasa uraganului e tulburatoare.
Da, uraganul va veni curând;
Însa merita asta pedeapsa de care se vorbea si care
ar schimba viitorul?
Aici unde suntem, nu e degraba teama.
André Dalmas
Balast V
1.
Esentialul altuia care sunt eu
ma invadeaza si pot vedea ce nu era
în mine:
O noua modulatie pe traiectorii
lipsite de culoare si de sunet,
O suita imaginara de concepte
fulgeratoare
Toata valoarea autentica a acestui spectacol
era în aceea ca nu se petrecea nimic.
2.
Ne reuneam
Ne citeam texte, texte în stare
pura, nu le întelegeam nici sensul nici
originea nici utilitatea,
Eram transportati si subtiati
pâna la stergere în fata acestor sur-
prinzatoare si inexistente,
Fiecare era singur si acasa la el. asigurând
permanenta acestei absente de conversatie.
3.
Participam la un efort cu scopul
de a pulveriza tot ceea ce era în mine
coerent înainte de a ma retrage din acest tumult,
adica înainte de a întrevede efortul însusi.
Ideea furisa de a nu putea reveni împiedica
chiar conceptia efortului,
Din aceasta revolta, nu ramâne nimic de aceea de neînteles.
4.
„Destul cu aceasta luciditate, cu aceasta greutate
moarta, nu-mi raspundeti, destul.”
Nu-mi raspundea.
Continuai:
„De ce ma invitati sa ma ajung pe mine însumi?
Ceea ce e aici îmi pare suficient
de vinovat si de nelinistitor.”
Nu-mi raspundea.
5.
Voi care n-ati cunoscut aceasta atroce
mutilare a ceea ce nu este, a energiei fara sursa
ignorati ca sufar pentru ca nu
sunt voi,
de acest eu traversând fara oprire o transparenta compacta
spre o veritabila angoasa ermetica, inaccesibila
si cât de imaginara.
În româneste de Florin DOCHIA
|
Jean Malrieu
Ultima scrisoare
Scrierile ramân
Te iubesc
Îmi iau zborul
În urmarirea umbrelor noastre
Adio minut precis
În care dragostea mea e mai tare ca moartea
Si se va sti cât efemerul meu
Ti-a dat
Mai mult decât unul va spune despre mine
Iubesc mai mult ca el
Sufar ca el
Si mai mult decât una va spune
Sunt mai frumoasa ca ea
Pentru ca nimeni nu va sti
Scrierile ramân
Stau în umbra
Eu care nu eram decât un om
Si tu care erai totul
Si tu ne faceai sa traim în memoria oamenilor
Eu care îti vorbesc precum un mort
Scrierile ramân
Si scriu scriu
Câstig nemurire în acest moment
Îmi ridic pieptul la înaltimea amantilor celebri
Pentru ca te iubesc asa cum se respira
Te iubesc asa cum se traieste
Ca viata mea e o viata de om
Si ca mi-am jucat sângele
Scrierile ramân
Ma îndepartez
Adio
Vremea e minunata azi
Ochii îti sunt perfect albastri
S-ar zice de cerneala
Scriu ochii tai
Ca o ora linistita aceea a poeziei si a vietii
E o vreme de poem
Carnea ta ninge scriu ninsoare
Pentru ca e frumos si pentru ca e adevarat.
Jean-Yves Masson
Hotul de apa
Hotul de apa care fuge de-a lungul
desertului,
urmarit de cei trei cai mari ai uitarii,
se ascunde în mormintele de negru
secret,
trezeste rabdarea lampilor stinse,
depune povara de argila pe sol.
Prind viata în el cuvinte cu buze
uscate,
pe care-a suflat focul mâniei,
cele mai batrâne focuri din Hades. Murmura
în tacere fara ecou o rugaciune
pentru mii de guri însetate, o vraja.
Si din apa urca o lumina în adâncul
urcioarelor.
Yves Broussard
Sa masori obscurul
Ca sa atingi lumina, trebuie sa te sprijini pe umbra
ta. (Adonis)
Cui doreste sa cladeasca
pe locul incertitudinilor
da-i unealta adamantina
si convingerea profunda
într-o linie pura
ghid-întru
la întâmpinarea zilei
cu îndreptatite cuvinte
pe împletiturile
timpului
Însufletite multiplu
cartile
aparent adormite
înca vegheaza
cu vapaia rosaprinsa
a amintirilor
Afara
porti care se închid
sub salturile vântului
si înseninarile
de zi cu zi.
Rasar din arbore
pasarile mici
- lucratori ai inutilului?
Deja mâinile noastre se întind
spre semne
întrezarite
Nimic si nimeni
Împrejur
totul e alb
Fosnete discrete
la vârful copacilor
ca si cum în tihna
eternitatea se farâmiteaza
Tinând loc de intermediar
stralucinda vapaia
curge atenta
misterul ramâne întreg
eterna originea
Gravi
plopii urzesc
sub împestritata
toamna
Durata se instaleaza
în zborul
ciocârliilor
acolo unde striveste
speranta
Opun neantului
vointa de a fi
raspântia genelor
înaltarea sevei
strapungerea fulgerului
goana galaxiilor
si râsul copilului
În crapatura secolului
Prins.
|
