Despre fondatorul Ordinului Linguritei, Amos Oz
Codrut Constantinescu
Amos
Oz este un scriitor mult prea cunoscut pentru a mai avea rost sa-i
creionam înca o data un portret cuprinzator. Preferam sa trecem
rapid prin biografia sa, pentru a ajunge la materia principala a
acestui text. Nascut în Iersuslim, în anul 1939, în
Palestina aflata înca sub protectorat britanic, provine dintr-o
familie de carturari evrei din Lituania si Polonia. La 15 ani, a
plecat de acasa în urma unei dispute cu tatal sau si a locuit
si muncit, timp de aproape 30 de ani, în kibutul Hulda. A
participat, în calitate de rezervist, într-o unitate
de tancuri, la razboiul de sase zile în peninsula Sinai, iar
în timpul razboiului de Yom Kippur, din 1973, a luptat într-o
unitate angajata în platoul Golan împotriva armatei
siriene. Ambele experiente de razboi si-au lasat amprenta asupra
scrierilor lui. A debutat în 1965 cu o culegere de povestiri,
Acolo unde tipa sacalii. Fiind un autor destul de prolific, nu mentionam
toate scrierile sale literare, ci doar pe cele traduse în
limba româna. La Editura Polirom, au fost reeditate Sotul
meu, Michael si Sa cunosti o femeie, la Editura Univers Pantera
din subterane, Sa nu pronunti noapte si, recent, în cadrul
colectiei Cotidianul, reeditarea volumului Cutia neagra. Editura
Humanitas a publicat recent traducerea volumului How to cure a fanatic1
carte aparuta în 2002 si care reuneste în doar 130 de
pagini trei eseuri redactate de scriitorul israelian. La aceste
trei eseuri, editiei din 2006 i-a fost adaugat un interviu acordat
de Amos Oz în 2005 Brigittei van Rheinberg de la Princeton
University Press. Esentele tari se odihnesc în recipiente
mici...
Dupa cum o spune si titlul volumului, tema principala o constituie
intoleranta lumii de ieri, de azi si, poate mai redusa, de mâine.
Intoleranta este motorul care pune în functiune fanaticul.
Dar mai întâi Oz defineste cu multa acuitate si un deosebit
simt al umorului fanaticul. Cine este fanaticul? „Esenta fanatismului
este dorinta de a-i sili pe ceilalti sa se schimbe. Fanaticul este
o faptura care debordeaza de generozitate. Fanaticul este un mare
altruist. Adesea, fanaticul este mai interesat de tine decât
de el însusi. Vrea sa-ti salveze sufletul, vrea sa te mântuiasca,
vrea sa te scoata din robia pacatelor, greselilor, fumatului, credintei
sau lipsei de credinta, vrea sa-ti îmbunatateasca alimentatia
sau sa te vindece de naravul bauturii ori al votarii cu cine nu
trebuie.”2 Fanaticul este un om încremenit în
proiect, folosind formula lui Gabriel Liiceanu caci „În
ochii fanaticului tradator este oricine se schimba. Si asta e o
alegere tare grea, între a deveni fanatic si a deveni tradator.
Se poate spune ca pentru fanatic a nu fi fanatic înseamna,
într-o oarecare masura si într-un anumit fel, a fi tradator.”
Fanaticul este si rigid, convins de misiunea sa istorica. Fiind
rigid, nu are simtul umorului. Unul dintre marii fanatici ai istorie
a fost, fara îndoiala, Hitler, regasit în întregime
în porterul fanaticului realizat de evreul Amos Oz, care poate
ca l-a avut prezent în subconstient si pe Fuhrer, nu numai
pe activistii Hamas. „N-am vazut în viata mea vreun
fanatic care sa aiba simtul umorului, nici vreo persoana cu simtul
umorului care sa devina fanatica, în afara de cazul în
care si-a pierdut simtul umorului. Fanaticii sunt adesea sarcastici.
Unii dintre ei sunt plini de sarcasm, dar nu au umor. Umorul contine
capacitatea de a râde de tine însuti. Umorul este relativism,
umorul este capacitatea de a te vedea asa cum s-ar putea sa te vada
ceilalti, umorul este capacitatea de a întelege ca, indiferent
câta dreptate ai si cât de crunt ai fost nedreptatit,
exista o latura a vietii care e întotdeauna amuzanta. Cu cât
ai mai multa dreptate, cu atât esti mai amuzant.”3 Fanaticul
nu se aseaza pe el însusi pe aceeasi treapta precum cea pe
care ne aseaza pe noi caci „Samânta fanatismului zace
întotdeauna în sentimentul superioritatii categorice,
pacostea multor secole.” O alta caracteristica a fanaticului
este morbiditatea, propensiunea catre moarte: „În cele
mai multe cazuri, fanaticii sunt cât se poate de sentimentali:
prefera sa simta, nu sa gândeasca si sunt neobisnuit de interesati
de propria moarte. Dispretuiesc aceasta lume si abia asteapta sa
o schimbe pe rai.” Arta portretistica a lui Amos Oz ni se
pare izbitor de asemanatoare cu portretele unor eterni emanati ai
tranzitiei concepute de Andrei Plesu în publicistica sa, articole
reunite în volumul Obscenitatea publica. Despre George Pruteanu,
Andrei Plesu scria ca „...n-ar dubii, n-are întrebari.
El crede ca a fi intelectual e a trai în inflatia raspunsurilor,
a avea mereu la îndemâna referinte solemne si o inepuizabila
rezerva de dispret.
George Pruteanu crede ca a fi intelectual e a fi baiat destept:
a explica mereu prostimii cum stau, ma-ntelegi, lucrurile, ce e
voie si ce nu e voie.”4 Aceeasi arta descriptiva o regasim
si în articolul Zoologie „Auzi la fiecare pas si la
orele cele mai neasteptate, suieraturi, ragete, mârâieli,
chiote, grogaieli, behaituri, ciripeli, mormaituri, croncaneli,
scâncete, latraturi, gemete, horcaieli, tipete acute si icnete
înfundate, râgâieli, flatulente explozive, urlete,
pe scurt, un fel de balamuc, asurzitor si toxic.”5
Una dintre cauzele fanatismului actual ar fi, în conceptia
lui Amos Oz, mutatiile pe care le-a suportat lumea în secolul
al XX-lea. „Secolul XX a zdruncinat si, adesea, a distrus
de-a binelea aceste certitudini (despre moarte si destinul individual
static al majoritatii oamenilor – n. m.). Pierderea acestor
certitudini elementare se pare ca a dus la o jumatate de secol îndopata
de ideologie, urmata de o jumatate de secol cumplit de egoista,
hedonista si dominata de dispozitive ingenioase.” Aceasta
a doua dinamica ar fi condus la imbecilizarea omenirii. „Cel
mai grav aspect al globalizarii este, poate, infantilizarea omenirii
- gradinita globala plina de jucarii si dispozitive ingenioase,
de prajituri si acadele.” Amos Oz trage, la rândul sau,
un semnal de alarma în ceea ce priveste efectele globalizarii.
Combatând fanaticul, atrage atentia asupra celuilalt pericol,
acela de a fi înghitit de acest imens proces istoric, de si
în marele cazan uman. „Nici un om nu e o insula, spunea
John Donne, dar eu îndraznesc sa adaug, cu sfiala: nici un
barbat si nici o femeie nu sunt insule, ci suntem cu totii peninsule,
pe jumatate legati de continent, pe jumatate întorsi spre
ocean - o jumatate legata de familie, prieteni, cultura, traditie,
tara, popor, sex, limba si multe altele, si cealalta jumatate dorind
sa fie lasata în pace sa se uite la ocean. Cred ca ar trebui
sa ni se îngaduie sa ramânem peninsule. Orice sistem
social si politic care ne transforma într-o insula donneana,
prefacând restul omenirii în dusman sau rival, este
monstruos. Dar, în acelasi timp, orice sistem social, politic,
ideologic care vrea sa ne transforme pe fiecare într-o simpla
molecula a continentului este tot o monstruozitate.” Fanatismul
nu a aparut, totusi, în secolul trecut, chiar daca exprimarea
lui cea mai ampla din întreaga istorie umana a avut loc atunci.
Fanaticul a însotit întotdeauna istoria omenirii, de
aceea putem considera ca fanatismul este o caracteristica umana
la fel precum curajul sau dragostea. Trebuie sa fim resemnati cu
continuitatea acesteia, fara a abandona credinta ca fanatismul poate
fi îndiguit foarte mult. Daca stam sa analizam evolutia de
dupa 1989 si sfârsitul Razboiului Rece, trebuie sa recunoastem
ca numarul fanaticilor nu mai e la fel de mare precum era mai demult,
chiar daca individual ei nu au disparut, evident. Diferenta fata
de secolul al XX-lea este data de faptul ca fanaticii nu mai domina
state puternice, ci doar câteva de mâna a doua sau a
treia (precum Iranul, Cuba sau Coreea de Nord).
Solutia la problema aparent insolvabila a Palestinei (în sensul
larg al termenului), pe care Amos Oz nu a încetat, înca
din 1967, sa o predice, este aparent cât se poate de simpla:
împartirea casei în doua, între israelieni si
palestinieni. Chiar dupa razboiul victorios pentru israelieni din
1967 el scria în ziarul laburist Davar ca „si o ocupatie
fortuita este o ocupatie care corupe.” Amos Oz a fost, de
altfel, unul dintre fondatorii organizatiei Pace Acum, în
anul 1978. Nu poate fi acuzat de naivitate. Având o experienta
de viata atât de bogata (doua razboaie la activ), stie foarte
bine ca aceasta solutie este cât se poate de dureroasa, caci
compromisul nu este un act politic care sa aduca popularitate si
voturi, dar este unul dintre cele mai inteligente moduri de a face
politica. „Nu exista compromisuri fericite: un compromis fericit
e o contradictie. Un oximoron. Asa ca fac un compromis si când
scriu: ori de câte ori constat ca sunt suta la suta de acord
cu mine în vreo privinta, nu scriu o povestire, scriu un articol
furios, în care le spun celor de la conducerea tarii noastre
ce sa faca, uneori spunându-le unde sa se duca, gramada, si
anume la dracu’.” Amos Oz echivaleaza, pe buna dreptate,
compromisul cu viata. „Daca exista în romanele mele
un mesaj metapolitic, este întotdeauna, într-un fel
sau altul, despre compromis, un compromis dureros, si despre nevoia
de a alege viata, nu moartea, imperfectiunea vietii si nu perfectiunea
mortii glorioase.” Amos Oz nu ridica însa problema destul
de spinoasa a compromisului cu fanaticii. Se poate ajunge la un
compromis cu acestia? Sa nu uitam de compromisul de la Munchen din
1938, care nu a împiedicat declansarea razboiului mondial,
ba mai mult, a acoperit de ridicol democratiile occidentale (Franta
si Marea Britanie) care au participat la el. Mai degraba, Amos Oz
se gândeste la situatia Palestinei, iar, în viziunea
lui, un compromis este convietuirea celor doua state, Israel si
Palestina. „Opusul compromisului nu este idealismul, nu este
devolutia; opusul compromisului este fanatismul si moartea. Avem
nevoie de compromis. De compromis, nu de capitulare.” Din
pacate, realitatea nu asteapta încremenita în loc sa
fie rezolvata, ea având prostul obicei sa se complice si mai
mult (preluarea puterii de catre Hamas în Gaza etc.)
Alaturi de întrebuintarea compromisului, scriitorul israelian
propune si utilizarea/extinderea pacii. Spre deosebire de pacifistii
de toate natiile, Amos Oz are o alta viziunea asupra pacii „Când
am creat formula faceti pace nu dragoste, evident ca nu predicam
împotriva dragostei. Încercam doar, într-o oarecare
masura, sa elimin talmes-balmesul sentimental larg raspândit,
pace si iubire si fratie si mila si iertare si îngaduinta
si toate celea, care îi fac pe oameni sa creada ca nu trebuie
decât sa aruncam armele, si lumea va deveni imediat un loc
încântator, plin de iubire.” Iar pentru a stinge
focul ar fi bine ca fiecare om sa participe macar cu o lingurita
plina cu apa, astfel aparând Ordinul linguritei...
-----------------------------------
1 Amoz Oz “Cum sa lecuiesti un fanatic”, traducerea
din engleza de Dana Liga Ilin, Editura Humanitas, Bucuresti, 2007
2 Op. cit., pag. 24-25
3 Pag.32
4 Pag.39
5 Pag.15
