UN CITITOR RURAL ARUNCAT ÎN DEMOCRATIA CULTURII

marti, 6 martie 2007 - Vichy

(Incitat de Henry Miller: “Je cherche tous les moyens d’expression possibles et imaginables et c’est comme un bégaiement divin.”)

Nascut la 26 decembrie 1891, Henry Miller a plecat în bejenie în Comuna din Paris prin 1930. Fac aceasta precizare pentru ca, peste nu prea multi ani, i-am urmat si eu exemplul, ajungând între paginile romanului unde sunt Jours tranquilles r Clichy. Taranul, când pleaca la drum lung, nu-si ia cu el harta lumii, ci desaga. Si pentru ce sa-mi fi luat harta?! De cum iesi din sat, ti se deschid largi poteci serpuitoare peste munti si peste mare... si o tii tot de-a-n-boulea, fara sa gândesti, tot pe sensul ala unic pe care umbla bezmetica umanitatea, si chiar ca nu ai nici o cale de întoarcere în loc, pentru ca trebuie sa îti iesi din propria ta fire si sa te rasucesti pe dinlauntrul tau, pâna te ia disperarea... da’, daca îti urmezi potecile, tot ajungi dupa o vreme acolo unde te duce drumul si nu unde ai fi vrut tu... Si, uite asa, am ajuns eu în satul asta forfecat de carari cu sens unic, cu semafoare la care stau cuminti toti consatenii mei, pentru ca pe aici nu se enerveaza nimeni, nu auzii un du-te în aia a ma-tii, adica la obârsie, politetea este exasperanta, zâmbetul de pe buzele tuturor este un semn ca deja am ajuns cu totii la poarta raiului si poate ca nu ne dam seama, poti sa calci într-o balega (e drept, virtuala, la Internet Café!), pentru ca nici macar o gropita n-am întâlnit în drum... de îmi vine sa cred ca singura groapa de prin partile astea este groapa de gunoi biodegradabil. Si tot prin partile astea ale lumii, chiar si caii sunt loviti cu leuca, pentru ca, daca îti lasi caruta la usa bodegii, al dracului cal nu vrea sa-si consume timpul, ca sa nu se plictiseasca, pascând pe marginea drumului, ci îsi ia pasnic un brat de fân din caruta si si-l pune singur la bot, dupa ce mai întâi se parcheaza alaturi de alti armasari din rasele bemve, renault, mercedes... Îmi amintesc ca am cunoscut si eu un calut angoasat si mi-am notat urmatoarele: M-am trezit într-o zi cu un cal, ce tinea mortis sa-mi vorbeasca. Statea pe toate picioarele si nu vertical, si mi se plângea ca nu-i mai place sa pasca. Bine, i-am zis, bea o cafea si trage o tigara, ca, doar dintr-atâta, nimeni n-o sa moara! Si acum, dupa ce vazurati ca nu m-am risipit pe drumuri întortocheate, iata-ma iesit prin oras dupa de-ale gurii... De ce n-om practica si noi metoda asta, nu înteleg. Iata cum ar trebui sa fie si pe la noi viata la tara: unt de la nea Costica, tanti Aglaia, nea Tren, Lenuta a lu’ Firfirica... sau: cârnati condimentati de la Bujoreni, Salcioara, Valentina, Marioara a lu’ nea Grigore... Pentru ca, pe aici vezi asa la magazinul din sat: cincizeci de feluri de brânza, optzeci de producatori de caltabosi, doua sute de feluri de pâine... Mi-am facut eu socoteala ca, daca m-as îndopa în fiecare zi cu o alta mâncare, nu mi-ar ajunge viata sa gust din toate felurile de haleala de pe aici. Unde sunt sarmalele de altadata? Unde sunt ciorbele, salatele de boeuf, mititeii arsi pe gratar în spatele pietii de tarani din Câmpina, unde este berea Grivita, salata de paradai si supa crema de leustean dreasa cu otet si musculite fermentate în propria lor zeama?! Dar, asta este situatia, dragi prieteni, îmi asum nesansa de a ma fi ratacit în propria mea patrie imaginara. Nous nous quittons sans avoir conclu aucun accord... en plein plexux! Asta este o expresie incerta de pe alte meleaguri, n-o luati în seama. Uneori nu ma mai înteleg nici eu pe mine însumi.

„O lumina ca un fel de coroana peste capul lui Nichita“

Incitat de fraza lui Viorel Cernica: „Cum ar putea fi altfel decât necuvinte, cuvintele poeziei (…) ?

Nu mi-ar fi venit niciodata în minte aceasta fraza (“O lumina ca un fel de coroana peste capul lui Nichita“ ), daca nu as fi gasit-o într-unul dintre cele mai frumoase volume de interviuri pe care le-am citit vreodata… si am „rasfoit” si eu câte ceva în viata asta! Bine structurata, cartea de interviuri se intituleaza „Puterea lui Don Quijote”, cu precizarea ca este un „Studiu aplicativ asupra surselor si rosturilor creatiei”. Sigur ca priceperea scriitorului Florin Dochia nu consta numai în noianul de întrebari nascocit pentru fiecare intervievat în parte (de parca asta - noianul - ar fi putin lucru!), ci si în suava naivitate cu care îi ofera convivului sau o câmpie în care acesta sa îsi poata alerga armasarii spiritului. Câmpul este o suprafata bine determinata. Câmpia doar se înalta pâna la cer, strabate vazduhurile si brazdeaza apele, însamântându-le cu imagini poetice. Si de ce ar fi o carte de interviuri interesanta? Pentru ca mi-as da o metafora din propria mea visare pentru un interviu cu Balzac, în timp ce, pentru propria mea eternitate, n-as sacrifica nici macar o frunza de ciumafaie. Dar, sa ne întoarcem la fraza de mai sus, pe care nu putea sa o eternizeze decât poetul Adam PUSLOJIC, pe care, dupa câte stiu eu, Nichita îl iubea cel mai mult, ca un învatator pe ucenicul lui preferat, dar în istoria asta, amândoi erau zeii metaforelor cuprinse în necuvinte.
Nu adastam mult timp asupra fiecarui autor mitraliat de poetul Florin Dochia cu întrebari launtric-rascolitoare, pentru ca am dilua placerea intrinseca a lecturii, dar trebuie sa adunam câteva straluciri ale gândirii de la fiecare.
Florin Dochia: „Sunt atât de multe lucruri din existenta fiintei umane care ramân, înca de la Începuturi, învaluite în acelasi mister!”
Nicolae Breban: „Sunt, astfel, recunoscator celei de-a doua suferinte pe care mi-am creat-o singur.”
Romul Munteanu: „…sef era unul (Ion) Vitner (…) un idiot, care era dentist de meserie.”
Cassian Maria Spiridon: „Adica nu putem scrie poezie cu plutonul…” si „Traiesti foarte bine fara sa citesti poezie, asa cum sunt nenumarati (cine sa-i numere?!) oameni care traiesc foarte bine fara sa stie sa mearga pe bicicleta.” Eu, recenzentul fara vocatie si fara aplicatie, ma gândesc ca legatura dintre poezie si bicicleta este urmatoarea fraza: „…cât de ciudat este sa vrei sa poti scrie, sa ai si idei, dar sa urasti cuvintele” (Ruxandra Marinescu, „Închis în cerc”, pag. 24, „Revista noua”, anul IV, nr. 2 (29), 2007, redactor sef Florin Dochia).
George Vulturescu: „…niciodata n-am fost doar un loc în care se agata harta în cui.” Aici vreau sa-i transmit maestrului Vulturescu ideea mea fixa ca nu conteaza locul în care agati harta, ci („locul”) peretele în care bati cuiul. Cuiul, prin predispozitia lui geopolitica, îi da hartii verticalitate! Astfel, eu traiesc într-un echilibru instabil, pentru ca, în intimitatea universala a spatiului meu rural, cuiul se înfige în mijlocul planiglobului, noi devenind, astfel, buricul lumii!
Gelu Dorian: „…apare condescendenta calculatorului fata de pix, a pixului fata de stilou, a stiloului fata de toc, a tocului fata de pana…” Eu as mai adauga aici condescendenta penei fata de trestia ascutita a scribului egiptean, folosita pentru a scrie pe tablitele de lut umed, ce se eternizau în stralucirea lui Ra. Pe noi cine ne mai lumineaza? Veioza?! Sa nu credeti ca eu, aici, glumesc. Sunt chiar îngrijorat. O sa ajungem, fratilor, sa ne (în)semnam gândurile direct în stele.
Eugen Uricariu: „Capacitatea lor de a dialoga cu eternitatea a disparut. Ei stau, sunt niste bureti în care se toarna aceeasi telenovela…” Pai?!
Fanus Neagu: „Pariez numai la Loto si nu-mi iese, cum as putea sa pariez eu acuma pe…?” Marele scriitor Fanus Neagu are dreptate: sunt scriitori care au scris mai mult decât au citit!
Adrian Alui Gheorghe: „…mai usor de comunicat de la gândire la gândire si de la suflet la suflet.” si „Critica însa nu se simte prea bine.”
Viorel Cernica: „…iata, la Petre Tutea, lucrurile stau cumva altfel.” (Comentariu decent: filosofii între ei!)
Christian Craciun: „Probabil ca lumea se afla, asa cum s-a aflat totdeauna, la o cumpana, la o intersectie…” La o trivium, am fi zis noi! Si mai venim cu urmatoarea precizare: „Socrate nu dialoga, totusi, cu oricine” („Revista noua”, anul IV, nr. 2 (29), 2007, „Doua specii”, pag. 7). Aici trebuie s-o spunem raspicat: Nici Christian Craciun!!!
Lidia Nicolae: „…copiii (elevii) mei încearca sa faca realitatea cât mai bine…” si „…bacanale – chiar am avut o serie de bacanale, cu orgii, cu nebunii...” Saru-mâna, Lidia Nicolae!
Madeleine Davidsohn: „…eu însami m-am convins, în foarte multe situatii, ca exista o rezolvare (…) pe care în momentul respectiv nu o poti realiza.”
Jan Lenco: „…scriitorul polonez purta discutia cu o scriitoare din Belarus (…) în limba engleza.” (Aici comentez eu: Daca nu stiau chineza!) Iata care este miza acestei fraze: Fiecare scriitor se naste în patria limbii lui. Fiind noi români, nu putem visa în malgasa! Crede cineva ca Balzac scria incitat de gândul ca va fi tradus vreodata în limba papuasilor?! Sa nu ne tradam noi pe noi însine: Traduttore, traditore! – daca am citat corect. Daca eu, la Vichy, as scrie în limba româna, cu gândul de a fi tradus în franceza, mi-as pierde timpul pescuind broaste. La Vichy eu scriu în franceza, pentru francezi, ca un francez! Si apoi ma întâlnesc cu prietenii mei francezi si mâncam vreo cinci feluri de brânza, între care intercalam vreo trei soiuri de vin negru… În vagauna mea… prajeam vreo zece mici si destupam sticlele dintr-o lada de bere. Câte obiceiuri, atâtea bordeie!
Adam Puslojic: „…dimensiunea HRISTEA s-a întâlnit cu ADAM. (Ce frumos!)
Cezar Ivanescu: „…au fost critici literari care m-au desemnat drept cea mai mare valoare poetica a ultimei jumatati de veac douazeci.”
Gherasim Rusu Togan: „…eu si prietenul meu Costica Trandafir, când îl predam pe Eminescu, întotdeauna mergeam la costum si la cravata…” si „Traditii, ritualuri, felul de a gândi al omului…”
Ion Stratan: „…fictiunea (…) este adevarata realitate…”
Mircea Muthu: „…balcanismul înseamna pentru mine o drama…”
Liviu Ioan Stoiciu: „… nu intra în grijile mele soarta literaturii române…”
Punct. Si… de la capat. Trebuie sa precizez ca… as fi putut sa preiau citatele din „Tabla de materii”, pe care scriitorul Florin Dochia le-a extras pentru a-si defini intervievatii, dar eu, în timp ce scriam, mai trageam cu ochiul si prin „Revista noua”. Si iata ce fel de citat am remarcat pe coperta interioara: P.S. – „De buna seama, diferitele universuri culturale se nasc dintr-un context istorico-economic si ar fi extrem de dificil sa izbutim sa le pricepem în adâncime pe cele dintâi fara a le raporta la acestea din urma.” (Umberto Eco. „Opera deschisa”) Mentorul meu spiritual, Constantin Trandafir, ar putea sa-mi explice, mai pe înteles pentru mine, aceasta fraza!
Centenar Hâsdeu. [!!!!! – nota red.]
Marius Chivu: „În literatura, fiecare e pe cont propriu….” Ca si în tramvai, daca nu ai bilet!
Christian Craciun: „Joyce nu are un public. (…) Heidegger are discipoli. Sartre iese la demonstratie pentru a-si fideliza aplaudatorii.” si „…antropologia, istoria, sociologia, politologia, estetica…” Eu am sintetizat. Umanitatea are nevoie de Help! (Historia, etica, logica, phizica!) H.E.L.P.
În „Magarusul încapatânat si calul înaripat”, Florin Dochia alege calul înaripat. Eu am ales magarul lui Buridan.
În „Simtul comun fata cu spiritul creator”, Viorica Raduta sustine ca: „Realitatea e toata pielea, carnavalul umfla reflexele.” Si tot ea, dupa precizarea ca „Exercitiul momentului devine androgin…”, ne taie respiratia: „Cine se trezeste cu visul vechi, înseamna ca-i mort.”
Radu Voinescu, „Bunul simt al creativitatii”, pag. 9: „Cum am putea întelege felul în care creatorul (…) arcului butant (portant) în arhitectura a conceput acest element ce îmbina functionalul cu esteticul, în proportii pe care este aproape imposibil sa le analizam?”
Codrut Constantinescu despre „Palate si colibe regale din România” de Marian Constantin. Tocmai a început actiunea de redare a colibelor regale. Aferim si multumim. Le-or fi adus cu ei de prin locatiile europene! Si, la o adica, de ce nu?! Sa locuiasca ei în muzee… chiar si asa, înca neîmpaiati!
Citam aici versurile poetului Vasile Munteanu: „si uite-i prin târg / cu turul gol / înaltând statui de namol”. Frumoasa imagine.
„ARS COQUINARIA” de Florin Dochia: „Ce se mai adreseaza azi intelectului lenes din avalansa de informatie? Cu siguranta, cartea aceasta a lui Cochinescu, da.”
Aici mai trebuie sa adaugam versurile: „Din Apostolache pâna în Secata / A-nflorit exceptional muscata.”
„Revista noua” este cu fiecare numar mai densa si mai selectiva. Eu as putea sa o citez toata, dar asta ar însemna sa o mai rescriu o data!

Jean de Vichy
Jean_de_vichy@yahoo.com