Conferintã despre diferentã
Viorel Cernica Rene Girard, într-o carte a sa devenitã celebrã (tocmai de aceea nu-i spun titlul), explicã arta romanescã folosindu-se de o schemã, numitã de el “dorinta triunghiularã”. Nu cred cã este greu sã ne dãm seama ce este dorinta: în fond, suntem dominati toti de dorintã si avem cu ea, prin urmare, un raport direct; as putea sustine cã dorinta este amanta noastrã. „Triunghiular” vine, desigur, de la triunghi; iar acesta din urmã este, asa cum pretindea marele Kant, o constructie a geometrului:
primul geometru a fost cel care ... asa,
asa, se vede cã stiti despre ce este vorba; si mã
bucur cã participati la constructia sfericã a discursului meu
(tot despre un fel de geometrie e vorba si în
discurs) ... care a înteles cã esential pentru triunghi este ceea
ce el însusi a pus în el. Triunghiul vã este aproape la fel de
bine cunoscut ca si dorinta; e drept, aceasta e legatã mai degrabã
de corp, în vreme ce triunghiul tine de suflet:
mãcar pentru faptul cã toate întepãturile omenesti se fac sufleteste: este ascutit sufletul pânã aduce a unghi cu deschiderea îngustã apartinând unui triunghi si apoi este împuns drept în marginea sufletului altui om. Tocmai de aceea nu ne putem lipsi niciodatã de triunghi si nici de ideea de triunghi).
„Dorinta triunghiularã”, asadar, pune în ordine lumea romanului (a romanului bine scris, ne dãm seama din exemplele lui Girard; nu ne intereseazã romanul adevãrat scris, frumos scris, liber scris, drept scris etc.). Prin urmare, e vorba de o schemã de lucru, de un principiu de creare a unei lumi; ca sã întelegem mai bine, ne putem gândi cã si Dumnezeu, atunci când a creat lumea, a avut un principiu de constructie:
nimicul. Ei bine, nimicul seamãnã cu dorinta
triunghiularã: are trei colturi (le puteti spune
unghiuri), trei laturi, o suprafatã sau arie, medianã
si mediatoare, bisectoare pentru fiecare unghi, de asemenea
unghiuri adiacente, triunghiuri „pui” pe laturile sale exterioare,
apoi are un subiect care îl concepe
si îl utilizeazã la ceva, si-aceasta pentru cã nu se poate
abtine, un rezultat iesit de pe urma folosirii lui, care seamãnã
mai bine cu instrumentul decât cu
subiectul care l-a utilizat si apoi l-a abandonat
sau l-a trecut în nestiintã (în ignoranta sa). Totusi, dorinta triunghiularã asemenea nimicului nu dispare, chiar dacã subiectul ei (ca si al nimicului) se face a nu mai sti de ea. Cine recunoaste cã dorinta triunghiularã îi iese uneori pe gurã, alteori direct din dreptul inimii sau din zona superioarã a craniului, unde se aflã o aerisire a creierului?
Rationamentul – omul e constient aproape de tot ce foloseste, fiintarea-la-îndemânã fiind partenerul sãu esential (nu a fost definit omul ca uneltist, altfel spus, constructor de unelte? ªi cum ar putea el construi ceva fãrã un plan, asadar, fãrã constiinta despre „produs”?) – implicat de schema dorintei triunghiulare este foarte simplu, potrivit lui Girard: unele personaje literare capãtã chip propriu, în roman, datoritã unor acte determinate de dorinta de a poseda ceea ce deja posedã altcineva. Obiectul dorintei nu este dorit pentru el însusi, ci pentru cã el este posedat deja de altcineva; si acest fapt conferã identitate personajului în cauzã. Ca om, acesta nu ar fi nimic dacã nu ar dori triunghiular; el ar fi prea diferit de ceilalti, ar fi cu totul altfel, fãrã dorinta triunghiularã.
Ne dãm seama, cã dacã am lua ca principiu de definire
a omului aceastã idee, atunci noi toti
am fi oameni (împreunã
si fiecare în parte); chiar dacã unii dintre noi
ar avea – cum si au, dacã mã uit bine – cap
de computer, urechi
de iepure, mâini
de artist si inimã
de leu. Eu zic, datã fiind aceastã oportunitate, sã fim
de acord sã ne fixãm o definitie: cine stie dacã vom
mai avea ocazia vreodatã
sã o facem
suficient întemeiat, ca acum? Sã recunoastem: avem toti
cap de computer, urechi de iepure, mâini de artist si inimã de leu.
Pânã de curând – pânã mai ieri –, aceastã schemã mi s-a pãrut a fi bunã pentru a explica multe dintre comportamentele, luãrile de pozitie si atitudinile mele si ale celor dimprejurul meu (care fãceau roi în jurul cuvintelor mele rostite ca dupã carte); de aici gentiletea mea recunoscutã de toatã lumea (cine n-o cunoaste este el însusi pierdut de sine si de mine). Pânã de curând, spuneam, deoarece, mi-am dat seama – Dã Doamne, moldoveanului, mintea cea de pe urmã! (am folosit expresia asa cum a creat-o poporul!) – cã cea mai mare parte a comportamentelor (Sic!) noastre sunt determinate de altceva: de felul în care se raporteazã la noi – sau de felul în care credem cã se raporteazã la noi – o anumitã persoanã (uneori, mai multe persoane: cu cât mai multe, cu atât mai bine); persoane diferite (de mine), comportamente diferite (ale mele):
asta-i regula! În cele mai multe cazuri,
persoana în cauzã este unul dintre pãrinti sau
chiar ambii pãrinti. Dar aceasta nu este o lege,
asemenea celei formulate mai devreme. Aveti
pãrinti? Sã vã trãiascã! ªi eu am si sper sã aud
de la dumneavoastrã, în virtutea principiului dorintei
triunghiulare, aceleasi vorbe ca ale mele pentru dumneavoastrã.
Totusi, eu vorbesc, iar dumneavoastrã doar gesticulati
si aplaudati când se cuvine. Acum e cazul
sã gesticulati,
semn cã sunteti întru totul de acord cu ideea mea
despre pãrinti, dorinte triunghiulare si urãri. Acum
este momentul sã vã folositi mai cu seamã capul
de computer; dupã ce ati exersat îndelung urechile
de iepure, trebuie sã lãsati loc si capului. El poate pãtrunde
acolo unde se aflã sursa oricãrei conceptii. El doar pãtrunde,
chiar în momentul de fatã, asemenea unei dorinte
triunghiulare bine ascutite, în inima mea.
Vã rog, vã implor, treceti la folosirea mâinilor de artist: aplaudati! E mai bine acum, m-am rãcorit putin, mi-am revenit din întepãturã. Ce sã-i faci!? Aplicatiile conferintelor mele apar atât de repede, încât nici nu sunt încheiate si oamenii simt, gândesc, se poartã potrivit regulilor desprinse din ideile lor (ale con-fe-rin-te-lor).
Acum puteti întepa din nou: îmi dovediti, astfel,
douã lucruri: a) ati înteles despre ce e vorba când
folosim instrumente ascutite; b) ati trecut din nou
în registrul programat (computerizat) al capului dumneavoastrã
(asa cum am trecut si eu, de altfel). Vã mai rog ceva:
urmãriti efectele intrapsihice ale dorintei triunghiulare.
Atunci când o persoanã dependentã (de dorinta cu care un semen o înteapã si de însusi semenul în cauzã: nu uitãm cã dorinta este ca o amantã) simte, la nivelul subconstientului sãu, cã persoana în dependenta cãreia se aflã (aceea a cãrei dorintã este chiar acum înfiptã în inima ta!) se apropie mai mult de o tertã persoanã, ea intrã în crizã:
începe sã se înfurie, inima de leu
îi bate cu putere, îi ies coltii ascutiti
printre buzele însângerate, ochii i se deschid
si închid în ritm allegro, ghearele îi cresc
asemenea coarnelor de melc, dupã ploaie, computerul
care-i tine loc de cap trece în stand by (e prevãzãtor!):
si toate astea pentru o biatã întepãturã în inimã, care nu
vesteste nimic, nici mãcar o încetare pasagerã
a bãtãilor inimii. Criza de care vorbeam se
poate manifesta – si trebuie sã stiti: chiar se manifestã,
eventual pânã la a lãsa pe frunte efecte de nesters – la nivel
organic, trupesc; e lovit, astfel însusi omul interior:
memoria computerului cefalic este în totalitate utilizatã,
senzorii sufletesti urlã ca în avarie la programul sãu principal,
imaginile despre lucrurile exterioare sunt tot mai sterse,
iubirea e ca o lupoaicã, are dreptate poetul!,
iar liberul arbitru e trântit la pãmânt si învelit cu tãrânã
(sau cu nisip, dupã conditii),
are dreptate gânditorul!
De exemplu, un copil se îmbolnãveste atunci când simte
cã pãrintii sãi se apropie mai mult de fratele sãu
(ori de sora sa, dupã solstitii).
Este cunoscutã, de altfel, aceastã situatie de cei mai multi dintre
noi. Nu vã doresc o asemenea experientã: v-ati ofili si nu v-as mai vedea la urmãtoarea mea conferintã despre diferentã. (Au! Am uitat cã vã vorbesc despre diferentã; de aceea v-am spus mai multe despre asemãnarea oamenilor.)
Dar nimeni nu a fost si nu este dispus sã meargã atât de departe cât vã propun aceste scurte consemnãri ale mele (sau învãtãturi, dupã cum le întelegeti interstitiile, adicã ascunzisurile) despre dorintele noastre ca valurile apelor si despre triunghiurile ascutite (cu cât mai ascutite, cu atât mai obtuze); si despre acestea la un loc, în triunghiularitatea oblongã a dorintelor legate de cei diferiti fatã de noi. Dorinta triunghiularã nu are nici un sens când e folositã fatã de cei de-o seamã cu noi în tãria inimii sau a vederii, în raza bãtãii simturilor sau în vitejia vointei de a fi cel dintâi în orice. Diferenta este fondul interventei oricãrei întepãturi unghiulare, biunghiulare, triunghiulare, nunghiulare etc.
Zobovim asupra diferentelor dintre noi, pentru cã asemãnarea este de tot evidentã: dumneavoastrã, doamna din fatã, aveti, cumva, douã computere la bord, doi ochi sub memoria proaspãt acoperitã cu imagini luate dintre semeni, douã bucle asezate sub esarfa din mãtase, ori douã dorinte puternice întepând în acelasi timp în douã inimi strãine diferite? Nu! Aveti câte unul din fiecare categorie de lucruri. Problema este însã cu proprii nostri copii. Noi avem rãspundere fatã de buna lor crestere:
nu-i lãsati sã aibã douã lucruri deodatã: luati-l
pe unul dintre ele, dacã ajung în situatia aceasta.
E drept, pãrinti suntem si chiar de-am observat niscaiva
dereglãri comportamentale la copiii nostri, atunci
când ne-am apropiat de fratii sau surorile lor întru credintã,
viatã si fericire, nu credem cã am putea declansa asemenea
crize sufletesti, atât de puternice, încât sunt în stare sã provoace
o boalã. Sã-i lãsãm pe copii în pace: au si ei
dreptul la propria viatã. De altfel, niciodatã nu vom ajunge la
o întelegere în aceastã privintã – desi eu am toatã
puterea, competenta si rãspunderea de-a vã influenta
în bine purtãrile fatã de cei de-o seamã ca si fatã de cei
ce sunt în diferentã – a problemelor copiilor, pentru cã
ne este greu sã ne învinuim pe noi însine: esti dispus, domnule
din rândul al doilea, stânga, sã-ti recunosti vina
de a-ti fi lãudat fiica mai micã fiindcã a înghitit
anticonceptionale înainte de a-i fi înmugurit o dorintã
triunghiularã, în vreme ce te-a lãsat indiferent faptul cã
cea mare a înghitit douã odatã, în aceleasi împrejurãri?
Asadar, sã fim seriosi! Sã nu întrecem mãsura în faptul de a ne socoti pe noi însine îngeri, iar pe copiii nostri niste animale cu benghi în frunte, unul, e drept, mai mare si mai vizibil decât al altor copii, însã benghi pe un cap de pui de ratã sãlbaticã!
Oricum, persoana independentã, aceea care ne tine în dependentã datoritã proprietãtii asupra obiectului dorintei noastre triunghiulare, nu trebuie sã fie mama ori tatãl, fiul ori fiica, nepotul sau nepoata preferatã, bunicul sau bunica moartã; poate fi oricine: uneori un cunoscut de-aproape sau de la distantã, alteori un model depãrtat social de noi, adicã un om cu capul în nori. Se poate întâmpla ca aceastã „persoanã” independentã sã fie o anume imagine a lui Dumnezeu. Abia acum este clarã diferenta despre care tot încerc sã vã vorbesc de la început: una este imaginea, alta realitatea obiectului dorintei triunghiulare. În situatia în care imaginea lui Dumnezeu este persoana independentã,
întepãtura dorintei desumflã niste baloane colorate,
asa cum sunt cele folosite în ultima vreme
la ceremoniile religioase concepute pentru a celebra
niste zei, multi dintre ei foarte asemãnãtori
cu omul:
cap de computer, urechi de iepure, mâini de artist si inimã de leu.
Oricum, sã nu gânditi cã am în vedere
vreo diferentã între acest zeu si acest om.
Pentru a întelege ce se întâmplã, de fapt, într-o sãrbãtoare cu baloane colorate, trebuie sã identificãm partea din fiinta noastrã ce este rãspunzãtoare pentru asemenea gesturi indiferente fatã de diferenta dintre zeu si om: capul, oare? Sã fie urechile pline de zgomote, neîncãpãtoare pentru vreo tãcere? Poate mâinile? Sau inima plinã de sânge si de aer, fãrã o boabã de rouã printre sau în ventriculele, auriculele etc. ei, boabã luatã cu multã grijã cu mâinile de artist de pe o plantã crescutã pe inimã?
Experienta care descoperã toate aceste lucruri este foarte puternicã în a ne îmboldi cãtre întrebarea despre insul social rãspunzãtor de ea. Experienta în cauzã poate fi invocatã, cu toate dificultãtile ce rezultã din asezarea sa pe alte temeiuri explicative decât cele reiesite din ideile conferintei mele, si atunci când vã leneviti, dupã vreo puternicã satisfacere a vreunei dorinte ascutite;
e bine sã umflati câteva baloane colorate si sã le întindeti de-a lungul somnolentei cu care vã tratati singuri în astfel de clipe. Totusi, nu uitati:
sunt atâtea cazuri în care aceste fapte, desi ascutite,
nu înteapã deloc, nefiind în stare
sã sustinã nici mãcar o ipotezã bine definitã despre
diferentele dintre noi si diferenta dintre noi si
zeu, încât mai bine luati seama la urmãtoarea maximã, survenitã
în inima mea plinã de sânge, de aer si de
rouã, acum, când vã privesc îndelung,
doamnelor, domnisoarelor si domnilor, încercând
sã-mi ascut cât mai bine dorinta care vã priveste direct,
personal chiar, care vã atinge capul, urechile, mâinile si inima,
vi le atinge frontal, vi le pipãie: Ah! vi le încordeazã si
încorseteazã între ideea de diferentã
dintre oameni si zeu si ideea de indiferentã dintre oameni:
Sfîrsitul ti-e aproape, omule, când dorinta ta nu mai e în stare sã mai spargã mãcar un balon colorat, la o sãrbãtoare!
În final, câteva gânduri despre diferentã desprinse de mine din cercetãri îndelungi asupra faptelor mari si mici ale oamenilor de pretutindeni, unele dintre fapte închise între copertile unor cãrti, altele aflate la vedere, pe strãzi, pe culoare, pe pereti de pesterã. Le enumãr, pentru a le tine mai bine socoteala si pentru a nu sacrifica una dintre cele mai pretioase virtuti ale oricãrei conferinte: ordinea sa interioarã, sistematicitatea.
1. De regulã, evenimentele care pot afecta persoana
dependentã sunt înregistrate ca atare, adicã
pot fi identificate cu ochiul liber, dacã cineva
urmãreste un astfel de scop. 2. Afectiunea care le însoteste
nu poate sta, desigur, la acelasi nivel
de implicare, participare si cãlãrire a diferentelor fel de fel
ca luarea directã la cunostintã despre junghiurile din inimã
provocate constant de semenii nostri; dar, e de retinut,
ea nici nu se aflã la mare adâncime în suflet. 3. Aceasta
îndreptãteste ideea cã sediul acestor fapte, legate
de o persoanã dependentã si de una independentã, se aflã
în subconstientul uman
si în constientul animal
si în inconstientul divin. 4. Zona aceasta sufleteascã (atât
pentru om, cât si pentru animal si pentru zeu), atât
de exploratã si exploatatã, dintotdeauna, de cãtre
psihologi, teologi si veterinari, reprezentând spatiul memoriei
potentiale si al automatismelor de tot felul, odatã, apoi locul
în care se produce fenomenul somnolentei animale, si
în final toposul defulãrilor zeiesti, nu este
doar un mediu pasiv, care doar primeste ceea ce-i trimite
viata omeneascã, animalicã si zeiascã; ea este activã,
iar activitatea sa constã în instituirea dependentelor
diferentiatoare ale unei fiinte fatã de altã fiintã si în trãirile
aferente acestei legãturi. 5. Inconstientul divin nu este
rãspunzãtor fatã de toate faptele omenesti (interne
si externe); subconstientul uman si constientul animal au
partea lor de contributie în privinta felului în care
omul comun si necomun, înalt sau scund (si asa
mai departe, toate diferentele dintre oamenii însisi) trãieste.
Sã nu uitati: Trãiti în diferentã! Aplauze! Baloane colorate spãrgându-se: Diang! |
