Filosofia româneascã sub ispita reeditãrii

Despre Adrian Michiduþã ºi despre hãrnicia cu care se apleacã asupra izvodirilor filosofice româneºti am aflat târziu, cum se-ntâmplã de regulã cu evenimentele harice, dar destul de percutant pentru a rãmâne într-o reciprocã ºi statornicã receptare. Precum odinioarã regele Midas, tot ce atinge acest tânãr cercetãtor capãtã împlinire ºi finalitate. S-a ocupat de Mircea Florian ºi a realizat o superbã Bibliografie care-ar putea mulþumi orice exigenþã. Nu ºi pe el, care a continuat investigaþiile ºi dupã isprãvirea lucrului ºi-a descoperit atâtea elemente noi c-a fost nevoit sã scoatã un supliment biobibliografic, de fapt o altã carte (Editura Aius, Craiova, 2005), care întregeºte ediþia anterioarã, apãrutã la Editura Grinta din Cluj-Napoca. Nu mai insistãm asupra acestei lucrãri, despre care am scris cu altã ocazie, subliniem doar acribia cu care puncteazã momentele cronobiografice din viaþa ºi activitatea filosofului ºi migala cu care îi reconstituie biografia de excepþie.
În anul 2004, tot la Grinta, a editat culegerea «Misiunea filosofului»,în care a adunat o mare parte din studiile ºi conferinþele lui Ion Petrovici rãzleþite prin diferite reviste ale vremii, uºurând astfel munca eventualilor cercetãtori interesaþi de opera filosofului tecucean. Multe dintre studiile încorporate în aceastã culegere sunt puþin cunoscute, iar conferinþa «Naþionalitatea în filozofie», susþinutã de Petrovici la Sorbona în ziua de 27 ianuarie 1932 ºi publicatã în «La Revue Mondiale», este adusã pentru prima datã într-o versiune româneascã. Structurata în cinci mari diviziuni („Filosofie generalã”, „Cosmologie”, „Gnoseologie”, „Etnofilosofie” ºi „Filosofia culturii”), culegerea d-lui Michiduþã adunã 39 de studii ºi comunicãri disipate de filosof prin diferite reviste din þarã ºi strãinãtate. Ea contribuie la formarea, unei imagini mai cuprinzãtoare ºi mai complete despre filosofia celui ce-a fost prohibit în toatã perioada lungii dictaturi comuniste.
Volumul reproduce ºi textul conferinþei «L’idée de Néant» susþinutã de Petrovici la Academia de ªtiinþe Morale ºi Politice din Paris în ziua de 4 martie 1933, text care, deºi a fost reprodus în revista «Gândirea» la vremea respectivã, a rãmas puþin cunoscut cititorilor români. A fost una dintre abordãrile curajoase ale gânditorului român ºi Iosif Brucãr a fost inspirat când a anticipat cã aceasta teorie «are toate ºansele consacrãrii internaþionale». Douãzeci de ani mai târziu, când filosoful român era trecut prin cele mai cumplite umilinþe în închisoarea Aiudului, gânditorul francez André Marc îl distribuia printre precursorii cu autoritate ai concepþiei despre neant. „Le néant devient «l’alguillon qui nous pousse vers la conception de l’Absolu». Telle est sa portée logique qu’il donne lieu à des jugements objectifs sans être forcément un obeject lui-même. Qu’il suppose toujours l’existence ne fait pas de lui un terme abrsurde et cette correlation ne peut être sa condamnation” (p.173).
Cum spuneam, editorul lui Petrovici ne oferã prima versiune româneasca a conferinþei «La nationalité en philosophie» - „une très belle conférence”, cum avea s-o aprecieze amfitrionul francez, reputatul filosof Leon Brunschvicq. Nu se mai întâmplase pânã atunci ca un român sã se adreseze publicului francez cu atâta claritate ºi într-o francezã impecabilã. „Monsieur Petrovici, a spus atunci amfitrionul francez, possède la clareté un tel degré de perfection”. Evident, presa francezã a scris mult, pânã prin martie, dac-ar fi sã-i dãm crezare Elenei Vãcãrescu, despre succesul filosofului român.
Nu sunt singurele reeditãri îngrijite de Adrian Michiduþã. De curând, tot la Grinta, sub titlul generos «Philosophia perennis», a publicat cursul inedit «Introducere în filozofie» þinut de Mircea Florian „studenþilor din anul preparator 1930-1931 la Universitatea din Bucuresti”. Este o admirabilã restituire filosoficã menitã sã întregeascã imaginea despre Mircea Florian pentru care, bag seama, încã nu s-a construit soclul pe care îl meritã. Judecând dupã evidenþele editorului, evidenþe pe care le completeazã neîncetat, o recuperare integralã a autorului „Recesivitãþii ca structurã a lumii” rãmâne o perspectivã destul de îndepãrtatã. Mircea Florian n-a avut pânã acum un discipol care sã se zbatã pentru el, pentru aducerea lui în circulaþie publicã ºi pentru dreapta lui aºezare în galeria valorilor filosofice româneºti. A rãmas un nedreptãþit, ca mulþi alþii, ºi spun acest lucru cu o nemângâiatã tristeþe pentru cã a fost unul dintre gânditorii care-a propulsat filosofia româneascã, i-a imprimat o direcþie personalã ºi i-a vitaminizat capacitatea de asumare a lumii.
Sã sperãm cã Adrian Michiduþã, care s-a branºat la filosofia lui Mircea Florian printr-o relaþie doctoralã, va recupera aceastã nefireascã întârziere în receptarea lui laborioasã ºi lipsitã de prejudecãþi. A anunþat deja apariþia la Editura Aius din Craiova a încã douã volume de publicisticã, reunind articolele ce pot configura „Filosofia timpului nostru”, sau a celor ce recompun ansamblul de mirãri cronotopice în marginile „Filosofiei româneºti”. Dacã-i adevãrat cã în afara acestor douã proiecte grabnice, tânãrul doctorand craiovean mai anunþã ºi alte reeditãri, atunci putem estima cã Mircea Florian ºi-a gãsit în sfârºit învãþãcelul aºteptat de atâta vreme ºi cã, mai devreme sau mai târziu, putem spera într-o integralã a operei filosofului.
Spuneam despre „Philosophia perennis” cã este la origine textul unui curs universitar þinut de Mircea Florian studenþilor din anul preparator 1930-1931. Este un fel de introducere în filosofie, o «propedeuticã», dupã cum ne avertizeazã chiar autorul, având ca scop sã familiarizeze studenþii cu problemele disciplinei filosofice ºi cu cerinþele meditaþiei speculative.
În multe privinþe, poate fi asemãnat cu cursul universitar ce-l va þine Lucian Blaga la Universitatea din Cluj în anul universitar 1946-1947, publicat ulterior sub titulatura „Despre conºtiinþa filosoficã” cu o cuprinzãtoare prefaþã semnatã de Henri Wald. Mulþi dintre profesorii disciplinei filosofice - de la Maiorescu la Petrovici - au þinut sã se poziþioneze, dacã nu printr-un curs special mãcar prin câteva trimiteri punctuale asupra obiectului, metodelor, soluþiilor ºi ramurilor filosofice. Blaga a realizat aceastã perspectivare meta-filosoficã în 16 lecþii universitare, Mircea Florian în 32 de prelegeri. Se-nþelege cã dincolo de aceste apropieri propedeutice între cei doi gânditori existã ºi imense deosebiri - de perspectivã, de abordare, de temperament, de accent.
Nu insistãm asupra tuturor problemelor pe care le ridicã prelegerile lui Mircea Florian, clar reþinem definiþia datã filosofiei - ultima în care se fixeazã autorul dupã mai multe tatonãri succesive: „Filosofia este ºtiinþa fãrã prejudecãþi a principiilor sau a fundamentelor prime, prin care cunoºtinþa ºi viaþa dobândesc o unitate ºi un sens, iar ºtiinþele particulare sunt ajutate sã-ºi armonizeze rezultatele cele mai generale.” (p. 71).
ªi mai subliniem - tot aºa, fugos, telegramatic, în mare vitezã – cã, prin consecvenþa cu care s-a angajat sã repunã în circulaþie publicã lucrãrile filosofice de multã vreme epuizate ºi ieºite din memoria colectivã, Adrian Michiduþã aduce servicii reale actului valorificator ºi re-scrierii întregii partituri a devenirii gândului filosofic românesc, Nu ºtim încã cine ºi când se va angaja în elaborarea unei noi istorii a filosofiei româneºti, dar e clar cã tânãrul editor craiovean o anticipeazã, îi creeazã premizele ºi-i pune la dispoziþie piesele trebuincioase.

I. Nec.