August von Kageneck este un scriitor german contemporan
interesant, mai puþin cunoscut în spaþiul românesc.
Nãscut în anul 1922 la Lieser în Rhenania într-o
veche familie nobiliarã, numele o ºi atestã,
în care tradiþia militarã era dominantã,
se alãturã Wehrmachtului în anul 1939 alãturi
de ceilalþi patru fraþi ai sãi, din care doi
vor muri in lupte. A fãcut parte din regimentul 17 de cavalerie
din Bamberg, transformat ulterior în regiment de blindate
iar la 23 iunie 1941, la varsta de nici 19 ani, patrunde alaturi
de unitatea sa in U.R.S.S. Având gradul de sublocotenent luptã
în cadrul unei unitãþi de automitraliere, fãcând
parte, alãturi de regimentul sãu, din Armata a 9-a
care lupta pe Frontul Centru, avansând cãtre Moscova.
Fiind grav rãnit la ochi în 1942 a fost evacuat de
pe front. Restabilindu-se parþial, în ciuda unei urâte
cicatrici pe care o va avea de-a lungul întregii vieþii,
predã la o ºcoalã de rãzboi pânã
în 1945 când este capturat de catre americani. Dupã
rãzboi s-a mutat în Franþa, devenind corespondentul
prestigioasei publicaþii vest-germane Die Welt. Cãsãtorindu-se
cu o franþuzoaicã a luat parte la procesul de reconciliere
dintre cele douã popoare, cel german ºi cel francez.
În 1948 a participat la o demonstraþie a tinerilor europeni
la Strasbourg. A murit în 2004 în localitatea germana
Bad Oldesloe din regiunea Lubeck, dupã o lungã suferinþã.
Experienþa de viaþã pe care a trãit-o
de-a lungul celui de al doilea rãzboi mondial a constituit
miezul tare al operei sale literare, în parte memorialisitice,
în parte ficþionale dar strâns legatã de
rãzboiul mondial. Din prima categorie fac parte cãrþile
„Locotenent de panzer. Examinarea conºtiinþei”
precum ºi romanul la care ne vom referi in continuare, „Razboiul
din Est”. Din cea de a doua categorie face parte romanul intitulat
„De la Crucea de fier la spânzurãtoare”în
care autorul ne descrie destinul tragic al unui ofiþer german
din timpul celei de a doua conflagraþii mondiale care trece
printr-o transformare radicalã, de la entuziasmul ºi
încrederea totalã în înalta conducere a
Statului de la începutul rãzboiului, ranit in Africa
ajunge sã priveascã aceeaºi conducere ºi
în special pe Hitler cu o neincredere totalã. Pierderea
iluziilor il determina sa ia parte la complotul menit a-l asasina
pe Hitler la 20 iulie 1944 fapt care il duce la spanzuratoare. Recunoastem
partial ca von Kagenek s-a inspirat din viata colonelului von Staffenberg.
În 1996 a publicat în limba francezã volumul
„Unitatea Europei” în care acuza Wehrmachtul ºi
în special cadrele sale superioare cã au ºtiut
ºi s-au implicat în asasinarea în masã a
civililor aflaþi în teritoriile ocupate. La scurt timp
dupã apariþia cãrþii sale, în Germania
a fost organizatã o expoziþie itinerantã având
ca tematicã crimele de rãzboi ale Wehrmachtului.„Disciplina,
supunerea, fidelitatea, ordinea, simþul sacrificiului, perseverenþa
ºi chiar onoarea nu fusesera ele pervertite de regim?”
se întreba von Kageneck.
Romanul „ Rãzboiul din Est”1 reprezintã
încercarea autorului de a reproduce istoria unui regiment
german implicat pe Frontul de Est, regimentului 18 infanterie. Povestea
unui simplu regiment diferã fundamental de istoria unui rãzboi
sau a unei armate pentru cã implicã reproducerea multor
micro-istorii menite a umaniza, in masura posibilului, teribila
istorie. Alegerea acestei unitãþi nu a fost întâmplãtoare,
în acest regiment fiind înrolat ºi fratele autorului,
el fiind una din nenumãratele victime ale regimentului, încã
din decembrie 1941. Materia cãrþii este formatã
din extrase din jurnalul oficial al regimentului, din fragmente
ale scrisorilor trimise de militari acasã, din bucãþi
memorialistice dar ºi din consideraþii de ordin general
asupra evoluþiei imensei încleºtãri care
a avut loc pe Frontul de Est, fãrã de care cititorul
neavizat ar fi avut dificultãþi în a înþelege
textura cãrþii.
Remarcãm resuscitarea interesului lumii occidentale faþã
de problematica celui de al doilea rãzboi mondial. Recent
în Franta impozantul roman „Les Bienveillantes”2
scris de autorul american de expresie francezã Jonathan Littell
a repurtat un rãsunãtor succes iar dupã numai
un an constatãm cã publicul occidental este rãsfãþat
cu un volum inediat purtând semnãtura lui Vassili Grossman,
Carnets de guerre. De Moscou à Berlin, 1941-1945.3. Dacã
primul volum prezintã desfãºurarea celui de al
doilea razboi mondial pe Frontul de Est din perspectiva germanã,
notele de rãzboi ale lui Vassili Grossman aratã versiunea
sovietica a incredibilului mãcel. Romanul lui von Kageneck,
publicat anterior celor douã opere deja menþionate,
oferã cititorului interesat punctul de vedere german, ºi
putem sã-l consideram superioar din punct de vedere al veridicitãþii,
spre deosebire de romanul lui Jonatahn Littell, pentru cã
autorul a fost acolo.
Cartea „Rãzboiul din Est” prezintã foarte
bine ºocul suferit de armatele germane în Rusia, de la
invincibilitatea asumatã ca pe un dat divin la umilinþã,
de la o aroganþã teribilã la furtul ghetelor
ºi hainelor groase ale soldaþilor ruºi cãzuþi
pe câmpul de luptã. Aceastã lecþie de
istorie nu ar trebui uitatã ºi de alte mari armate ale
lumii de azi, mai ales de cea americanã, atât de sigurã
de superioritatea ei.
Un alt aspect care ne-a impresionat a fost extraordinara iluzie
a germanilor, transmisã de la Înaltul Comandament pânã
la ultimul sublocotenent ºi soldat cã odatã Moscova
cuceritã rãzboiul urma sã se sfârºeascã
ceea ce evident cã nu s-ar fi întâmplat, constatare
de bun simþ cãci Stalin era un dictator nemilos ºi
crud care ar fi fãcut orice pentru a-ºi pãstra
putere. Nu ºi-ar fi dat pur ºi simplu demisia precum un
prim-ministru democrat. Putem analiza mult ºi bine acum, post
factum ºi este departe de noi dorinþa de a face istorie
contra-factualã însa o certitudine se impune: rãzboiul
nu ar fi fost deloc câºtigat de germani dacã Moscova
sau Leningradul sau Stalingradul ar fi cãzut. S-ar fi prelungit
poate ºi mai mult, Stalin ar fi suferit lovituri de imagine
foarte grele însa, dupa cum bine descrie ºi autorul cazul
lui Richard Sorge, nefiind ameninþat de o posibilã
deschidere a unui al doilea front în Orientul-Îndepãrtat,
Stalin s-ar fi retras pânã când pur ºi simplu
germanii nu ar mai fi fãcut faþa fizic imensitãþilor
ruseºti pentru cã a acoperi un front din Nord pâna
în Sudul Rusiei era o întreprindere imposibilã.
Surprinzator rãmâne cum au reuºit germanii sã
facã faþã timp de aproape 3 ani de zile (dar
mai ales 3 ierni ruseºti) acelor întinderi nesfârºite
ºi unui torent uman ºi material, care pânã
la urmã, previzibil, a înecat gloriosul ºi trufaºul
Wehrmacht din 1941, ºi, alãturi de el ºi pe cei
câþiva aliaþi întâmplãtori
ai Germaniei, precum a fost România.
Oferim un simplu exemplu. Batalionul al 3-lea al Regimentului 19
a ajuns într-un modest sat rusesc din faþa Moscovei
în octombrie 1941 cu 800 de oameni valizi pentru a se întoarce
în acelaºi loc, douã luni mai târziu cu
un efectiv de doar 198 de ofiþeri, subofiþeri ºi
soldaþi. P.Caputo sintetiza foarte bine tragedia unei întregi
generaþii: „Mai presus de orice, am învãþat
ce e moartea la o vârstã la care mai firesc e sã
ne considerãm nemuritori.” Autorul îºi pune,
justificat, întrebarea: cum au supravieþuit totuºi
militarii germani acelor condiþii groaznice? În primul
rând disciplina germanã impusã soldaþilor
încã din cazãrmi de cãtre niºte
instructori care ne-ar apãrea acum drept obsedaþi ai
militãriei, maniaci ai disciplinei prusace dar care au format
reflexe bune pentru supravieþuire. În al doilea rând,
ceea ce i-a salvat pe soldaþi a fost camarderia, un sentiment
pe care noi, civilii nu avem cum sã-l înþelegem
ºi care este în principal determinat de înfruntarea
comunã a celei mai teribile ameninþãri omeneºti:
înfruntarea morþii. În al treilea rând venea
„disciplina faþã de sine însuºi. Cãci
cel care o lua razna era pierdut. Era lãsat singur de cãtre
camarazi. Pentru cã grupul nu putea funcþiona ºi
supravieþui decât dacã fiecare dintre membrii
lui rezista. Slãbiciunea era mortalã atât pentru
cel care o suferea cât ºi pentru toþi ceilalþi.”4
Impresionante sunt descrierile situaþiilor limitã când
ofiþerii trebuiau sã se ofere drept exemple, ºi
sã se ofere morþii implicit, când viaþa
subordonaþilor lor depindea pur ºi simplu de o atitudine,
o grimasã. Panica se putea instala foarte uºor. Prezenþa
de spirit a salvat vieþi germane, luând vieþi
sovietice. Evident cã o relatare sovieticã ar putea
oferi aceeaºi ecuaþie dar rãsturnatã. Însã
la ce sunt bune sacrificiile fãrã numãr când
„ legile rãzboiului sunt impenetrabile precum ºi
cele ale strategiei. Simþul de sacrificiu devine derizoriu,
omul o cantitate neglijabilã, viaþa ieftinã,
foarte ieftinã.”5
Distingem toatã amãrãciunea militarului german
simplu care a luptat în timpul celui de al doilea rãzboi
mondial: ”eroismul ºi sacrificiul soldaþilor vor
fi înghiþite de înfrângere ºi de condamnarea
nazismului, totul se va întoarce împortriva poporului
german. Noii generaþii li se va spune cã aceastã
armatã era alcãtuitã din criminali iar rãzboiul
pe care l-a purtat nu a fost pentru Patrie sau Þarã
ci pentru Fuhrer ºi scopurile sale sadice. Iar singurele monumente
care vor fi ridicate vor fi doar în cinstea dezertorilor.
Acum nu este erou decât cel care nu a vrut sã se batã
ºi a schimbat tabãra.”a Rãmâne valabilã
constatarea poetului Siegfried Lassoon - „Soldaþii sunt
locuitorii tãrâmului cenuºiu al morþii.”
Din materia cãrþii putem observa cu acurateþe
ºi procesul de escaladare a rãzboiului, cum fiecare
parte beligerantã a dezvoltat alte arme, ºi mai puternice,
ºi mai eficace menite a le anihila pe cele pe care le avea
inamicul ºi tot aºa. Tindem sã credem cã
germanii nu ar fi avut cum sã piardã un rãzboi
de maniera cum au fãcut-o dacã nu ar fi avut o conducere
politicã dezastroasã care, pânã la urmã,
a pus armata germanã sã lupte pe mai mult de doua
fronturi concomitent, atât Frontul de Est (din 22 iunie 1941)
sau cel de Vest (din 6 iunie 1944) dar ºi alte fronturi secundare,
la fel de solicitante în material uman ºi militar (Iugoslavia,
Africa ºi Italia). Megalomania lui Hitler însã
a fost scump plãtitã ºi de poporul german.
Volumul scris de August von Kageneck meritã tradus ºi
citit, (are doar 200 de pagini) pentru cã, alãturi
de multe alte lucrãri memorialistice sã pãstrãm
vie în memorie imaginea ºi miesmele uneia dintre cele
mai frãmântate ºi sângeroase perioade din
istoria contemporanã mondialã. Astfel de cãrþi
trebuiesc citite mãcar pentru a ne scoate din plictisitoarea
rutinã zilnicã. Un singur motiv? Un sublocotenent
german de infanterie trimis pe Frontul de Est avea speranþa
de viaþã, în medie, de numai 21 de zile. Un amanunt
deloc nesemnificativ. ªtim cã el fãcea parte
din uriaºul mecanism desemnat prin apelativul armata invadatoare
dar ne întrebãm ce vinã avea el personal pentru
declanºarea mãcelului? Cartea scrisã de von Kageneck
vine sã ne dovedeascã faptul cã moartea nu-i
neapãrat un lucru ce se întâmplã numai
celorlalþi, cum enunþã poetul francez Paul Verlaine
ci dimpotrivã, þi se poate întâmpla ºi
þie.
Codruþ Constantinescu
________________________
1 August von Kageneck “La guerre a l’Est. Historie
d’un regiment allemande 1941-1944” Perrin, 2002.
2 Jonathan Littell,,“Les Bienveillantes”, Gallimard,
2006.
3 Texte alese ºi prezentate de Antony Beevor ºi Luba Vinogradova,
Editura Calmann-Levy, Paris, 2007
Vezi articolul “Despre viata altfel” de Mirel Bãnicã,
Dilema Veche, nr. 175, 16 iunie 2007
4 August von Kageneck, op.cit., pag. 101
5 Ibidem, pag. 122.
6 Ibidem, pag. 139
Despre
un regiment german pe Frontul de Est