UN CITITOR RURAL ARUNCAT ÎN DEMOCRAÞIA CULTURII

luni, 1 octombrie 2007- Vichy

Incitat de titlul capitolului doi al volumului Les médias, la manipulation des esprits, leurres et illusions de Pierre-Yves Chereul: L’illusion de la gratuité de l’information.

Am primit cartea asta fascinantã cu dedicaþie din partea autorului (Avec mes sentiments les plus cordieux) într-o searã de primãvarã ºi am citit-o apelând la dicþionar, pentru cã am dat peste o mulþime de cuvinte tehnice (sau cum sã le spun?!), peste care nu aº fi putut sã trec sub nici o formã, de teamã sã nu cumva sã-mi scape vreun sens al frazelor, fãrã de care aº fi citit-o degeaba. Sigur cã, dintre atâtea minuni ale lumii moderne, nimic nu ne mai sperie ºi poate doar ne mai agitã spiritul vreun sens pe care nu-l înþelegem, pentru cã la baza manipulãrii stã substantivul Leurre = momealã! Da’ de ce trebuie sã fim manipulaþi? Eu, unul, îmi pun întrebarea asta ca tâmpitul de când am conºtientizat pentru prima oarã sensul frazei Te rog frumos! Gata, eram prins, nu mai puteam sã dau înapoi, dar trebuia sã existe ºi un antidot ºi am fost surprins de forþa cuvântului NU ! Nu, nu vreau, nu am chef, am altceva de fãcut în viaþa mea. Pentru cã, iatã la ce mi-a trecut prin minte: ce am reuºit eu sã fac din ceea ce mi-am propus ºi ce nu am reuºit sã fac din ceea ce nu mi-am propus?! De exemplu, eu nu pot fi niciodatã spãlãtor de geamuri, pentru cã nu am calificarea trebuincioasã. Nu pot fi niciodatã cerºetor, pentru cã nu am atâta dispreþ pentru umanitate, ca sã-i cerºesc mila. Copacii ºtiu sã moarã frumos, în picioare, dar eu nu ºtiu sã fac frunze! Eu nu pot fi cel mai înalt munte sau nu pot fi niciodatã kamasutra! În schimb, îmi pot cârpi ciorapii. Cam încurc aþa sau abia de nimeresc sã trec cãmila prin urechea acului, dar, pânã la urmã, tot reuºesc sã-l cârpãcesc. Când ciorapul mi se rupe la cãlcâi, este simplu, îl rãsucesc cu cãlcâiul în faþã. ªi viaþa mea ar putea fi alta, dacã aº putea sã o rãsucesc în felul acesta. Dar, pentru cã nu pot, mi-am acceptat viaþa aºa cum este ea ºi, în schimb, mi-am propus sã nu muncesc niciodatã (nu am nici o calificare, de ce sã-i încurc pe semenii mei?!) ºi sã nu-i fiu de folos societãþii! Alte gânduri mai nobile nu mi-au trecut prin cap! E drept, încã nu a venit vremea sã-mi fac bilanþul vieþii ºi mã ocup cu tot felul de lucruri mãrunte, mai scriu un capitol-douã la romanul meu Realitatea de care nu are nimeni nevoie, dar fãrã de care nu putem trãi! – comentez tot eu, ca ãla care joacã fotbal de unul singur: el paseazã, el dribleazã, el aparã mingea care trece peste barã. ªi, dacã o sã vi se parã cã nu am scris destule banalitãþi, reiau povestea de la cârpitul ciorapului. Este o adevãratã voluptate în fiecare gest: înfigi acul, pe care îl manevrezi cât mai delicat cu putinþã, îl apuci apoi de vârf ºi îl tragi atent sã nu încurci firele povestirii, îl mai strecori o datã pe sub aþa ce se onduleazã cu fineþe, ca fesele apetisante ale unei fete pe malul mãrii, ca sã creezi un fel de nod interior al naraþiunii, acolo unde încep, de fapt, sã se deznoade iþele intrigii... ªi apoi, tot repeþi gestul pânã simþi cã îi poþi pune punct poveºtii. A, ºi sã nu uit: ieri am vãzut un fluture albastru!

Jean de Vichy
Jean_de_vichy@yahoo.com