(Urmare
din nr. anterior)
Dupã moartea bãrbatului întors din prizonieratul
rusesc cu plãmânii ciuruiti de ofticã, femeia
luase în mâinile ei rostul casei. Apoi vremea de a
le da ajutor ca sã-si întremeze casa lor, cu nevastã
si-apoi copii, în legile lumii, cãzuse chiar în
anii când comunistii începuserã sã-si
facã legea lor, stricând rosturile oamenilor.
Pe Ioan, dat devreme pe calea bisericeascã, reusise fãrã
prea multã târguialã cu însurãtoarea,
sã-l aseze la casa lui, dar, sãrmanul de el, în
curând va lãsã pentru multã vreme o
femeie tânãrã si un copil fãrã
ajutor, cã iute la mânie ca si maicã-sa, îl
va snopi în bãtaie pe colectorul de cote, când
acesta îl va ameninta cã-i va lua tot grâul,
de nu va plãti, tot în grâu si cota de carne
si de lapte! Intrusul era un terchea-berchea de bucurestean ce-i
cususe indispensabilii de cãruta comunistilor, cum îl
taxase unul de-al Raicului, care-l înãsprise cu amenintãri
pe Ioan si acesta, nici una, nici alta, dintr-un pumn, îi
zburã toti dintii din gurã! N-a mai ajuns bãrbatul
în seara aceea acasã, cã l-au luat de-acolo,
de la arie si dus a fost. I-a rãmas în urmã
o nevastã ce-si smulgea pãrul din cap de necãjitã
ce era si o mamã cu gura pungã de necaz. Din porunca
activistului, masina de treierat a fost mutatã la alt stog,
asa, ca sã fie de învãtãturã
celor care ar face ca el! Destul însã cã a
doua noapte, din stogul fiului sãu a izbucnit vâlvãtaie
de flacãrã, ca o tortã a necuprinselor, transformând
avutia lãcomitã de comunisti în spuzã
si blestem !
De-acum, femeii i-a rãmas nãdejdea în feciorul
cel mic, dar de el, de ani si ani, nici urmã prin sat !
În continuare, nenea Toader, partenerul meu de discutii,
din serile scurte de varã, mi-a vorbit despre cârdosia
lui Zahei cu comunistii, care l-au trimis la o scoalã anume,
de unde apoi a devenit pictor de biserici. Si mi-a mai povesit
vecinul de ce se întâmplase când Zahei revenise
acasã, dupã ce fratele sãu luase drumul puscãriei:
„Pãi, îi strigase atunci maicã-sa: Mãi,
copile, ai de la tatãl tãu poruncã sã
nu te-nhãitezi cu comunistii si tu ce-ai fãcut,
blestematule? Si-l mai rugase, ca o mamã de suflet, cã
vezi-ti de-ale tale, de casã si de pãmânt,
cã altfel ne piere neamul, apoi tu nu esti om de cãlugãrie,
sã te usti prin mãnãstiri cu bidineaua si
pensula!”
Dar Zosim n-a ascultat-o , cã el slujea pe diavol. Stirea
i-o adusese femeii, târziu, un negustor de cearã
si de bostinã ce poposise într-o searã pe
pragul ei, si spunându-i cã tocmai Zosim îl
trimisese, cu douã icoane, pe care sã le dea bisericii
din sat.
„Si sã stii cã a doua zi Ana mi-a spus tot
pãsul ce-i apãsa inima, cã acel negustor
îl cunostea bine pe neostoitul cãlugãr de
fiu-sãu care s-a vândut comunistilor si cã
lumea se ferea de el ca dracul de tãmâie. Asa se
fãcuse cã, într-o searã, pricopsitul
neostoit de cãlugãr a fost prins cã vindea
pe bani grei tâlharilor de comunisti pe cei care se credeau
la rândul lor cã schimbã fata lumii, si vai
de ei, sãracii, cã multi o sfârseau sub rafala
automatelor. Asa se face cã într-o searã fostul
învãtãtor al satului, revenit ca ofiter din
rãzboi, si luptãtor în Muntii Fãgãrasului,
care fusese luat ca din oalã, pe când trecuse podul
din Priloage, venind pe calea tainicã a satului cãtre
casã, cu gând sã-si revadã tatãl,
aflat pe patul mortii. Dar o rafalã de automat i-a retezat
viata, sus, pe Hulã, pe unde putini îi cunosteau
învãtãtorului drumul pe care se întorcea
o datã pe sãptãmânã acasã.
Si jalnic îl mai priveghease satul întreg, iar la
îngropãciune îi închinase cântec
de zori, în care se aducea vor ba despre un om înnegrit
si tãcinos, ce fãcuse pãcat de neiertat.
„Cã se stiuse de atunci ori nu, greu de spus în
gura mare, omule”, îmi strigase nenea Toader, ca si
cum evenimentele si-ar mai fi avut cale de întoarcere, dar
asa sunt oamenii, ei asteaptã o minune ori ceva asemãnãtor,
care sã le adevereascã închipuirile, cã
altfel e pãcat de neiertat, sã învinovãtesti
nevinovatul!
- Si poti sã iei seama de cum s-a întâmplat
vânzarea? mã întrebã vechiul meu prieten,
cu regretul dupã acel fecior atât de iubit de oamenii
satului.
- Nu pot, omule, n-am fost acolo, nu stiu ce l-a apucat pe nemernic,
dacã el a fost si nu un altul, în vremurile acelea
de nesigurantã si sãlbãticite de lume!
Cã blestematul cãlugãr îl vânduse
pe sãrmanul învãtãtor, se aflase dintr-o
purã întâmplare, de pe o icoanã dãruitã
de el bisericii din Glâmboaca. Pe scândura ce-i cãptusea
fiinta, preotul descoperise o schitã a satului, fãcutã
de cineva cu gând criminal, cu locul bisericii, al scolii
si casei învãtãtorului, sub care s-a pãstrat,
scris cu litere slavone,si numele criminalului!
„Si de ce fãcuse asta, din lãcomie de bani,
blestem de neam ori nebunie de om?”, îl întrebai
pe noul curator al bisericii, titlu ce-i fãcea vecinului
meu cinste, fiind ales de întreaga suflare a satului, acolo,
în bisericã, în fata altarului.
„Din rãutate de Iudã, cã asta era blestematul
de cãlugãr comunist înhãitat cu dracul!”
Vecinul îmi mai povestise în seara aceea, cã
se aflase pe toatã Valea Hârtibaciului despre crima
falsului cãlugãr, iar pe Ana, mama lui, o scoase
din minti. Rusinea ce i-o aduse feciorul pierdut pe calea blestemului
o scoase din minti atunci când din bisericã fuseserã
scoase cele douã icoane de el pictate si arse în
prezenta satului. De-atunci n-a mai întâlnit-o nimeni,
nici pe drumul bisericii si nici în fata portii.
Dar la moartea feciorului, trecut prin cutite de doi necunoscuti,
undeva , la o margine a Sibiului, femeia se pornise pe drumul
orasului ca o apucatã si-i ceruse apoi preotului sã-i
citeascã si-n sat, dupã cuviintã, slujba
dezlegãrii de lume. Preotul o refuzã însã,
pe motiv cã i –a fost fãcutã rânduiala,
atunci când a fost dus pe ultimul drum , dar femeia a început
sã plângã, dezvãluind satului taina
cutremurãtoare cã l-au îngropat comunistii
dupã legea lor, fãrã cele ce se cuvin unui
crestin ,la plecarea din lume. Înduiosat, preotul i-a împlinit
pânã la urmã ruga.
Pânã de curând, în partea
de sus a satului, strãjuia o casã strivitã
de vitã sãlbaticã, de aproape cã nu-i
ghiceai nici intrarea în curte. Acolo si-a dus amãrâta
de Ana viata, ocrotitã, când au cuprins-o slãbiciunile
bãtrânetii de fosta ei norã, care nu a uitat-o,
nici dupã ce s-a adunat cu un alt bãrbat, dupã
ani si ani de la stingerea lui Ioan, în închisorile
comunistilor.
Iar despre Zosim, cãlugãrul blestemat, memoria satului
a mai pãstrat doar atât: cã s-a vândut
comunistilor, de si-a trãdat prietenii, si cineva s-a rãzbunat,
retezându-i zilele. E mult, e putin, Dumnezeu stie! Asadar,
epoca „dictaturii proletare” a fost în mod cert
„un timp al spaimei”, o temere purtatã în
oase mai ales generatiile si generatiile de tãrani, tratati
ca o entitate departajatã pe categorii distincte: chiaburii,
masa mijlocasã si cea sãracã, ultima folositã
ca unealtã cu rol antagonist, stricãtoare de rânduieli
traditionale.
Agentii malefici ai acestei lumi se identificau cu activistul
de partid, secretarul de organizatie, primarul urbei, militian,
forte care prestau rolul de garant al „cuvântului
partidului”, iar din umbrã vegheau agentii securitãtii
si cozile lor de topor. Vorbim în atari situatii de o antipatie
a colectivitãtilor în contra terorii, antipatie ce
îndreptat si asupra unor membrii ai respectivei colectivitãti
ce si-au vândut sufletul acestor agenti ai rãului,
precum în cazurile mai sus mentionate, diabolizându-se,
la rândul lor. Si toti laolaltã , di n punct de vedere
religios, erau trimisii lui Antihrist pe pãmânt,
blestematii, reprezentantii fãrãdelegii si ai minciunii.
Ahtiati de putere si bogãtie, ei s-au constituit în
clanuri, într-un lant relational de sus si pânã
jos, întãrite prin înscrisuri si prin acapararea
în plus a pârghiilor de influentã a întregii
structuri social-politice si culturale. Fãrã intentia
de a înnegri prin ceva universul institutional-religios,
dar se cere ca fãrã pãrtinire semnificat
faptul cã chiar si-n lumea clerului au pãtruns elemente
ale maleficului comunist , întreaga ierarhizare fiind diriguitã
prin intermediul regulilor institutionalizate de comunisti. De
notorietate a rãmas un înscris dat pentru Acatist,
la una din mãnãstirile de rezonantã si înmânat
unei personalitãti de seamã a lumii monahale: „Dorim
ca bunul Dumnezeu sã ne dea puteri si ajutor în toate,
iar pe scumpul meu sot, Dumnezeu sã-l tinã în
postul de activist la raion!”
Dincolo de alte consideratii, ne retine absurdul dorintelor invocate
fiintei divine, printre care chiar supravietuirea norocoasã
în rangul de activist! Desigur cã efectele acestor
dureros de nocive fenomene ce si-au consolidat rãdãcinile
pânã si-n structura societãtii zilelor noastre,
au fost produse de cãtre acest regim demolator, impropriu
lumii românesti. Ca atare n-a putut fi considerat de generatii
si generatii ale acestui pãmânt decât un agent
al rãului ce-a demonizat o lume. Blestemat la rândul
sãu, el a produs doar fiinte diabolice, detestate.
Servindu-l pe Antihrist, lumea în întregul ei a rãmas
diabolizatã!
Cu valoare de generalizare, îndrãznim o trimitere
înspre punctul de vedere al reputatului estetician, antropolog
cultural si etnolog, Petru Ursache în al cãrui discurs
despre „Binecuvântare si blestem” consemneazã
faptul cã : „ nu numai visul este semnul fortei celor
mari (C. G. Jung), pentru cã izvorãste dintr-un
fond abisal puternic, dar si binecuvântarea si blestemul.
Existã probe care atestã cã visul, binecuvântarea
si blestemul au rãdãcini precrestine…”
(4)
Desigur cã în referirile noastre s-a avut în
vedere raportul dintre o întreagã colectivitate si
fortele oculte ,aducãtoare de malefic. Constiinta multimilor,
si în cazul de fatã, poartã ca ecou faptul
cã sunt atinse de „aripa blestemului” si ca
urmare claustrate sub semnul unei pedepse, chiar ancestralã.
Si cu totalã convingerea putem afirma faptul cã
tocmai trãirea religioasã a salvat sufletul românesc
de la distrugerea încercatã de „ciuma rosie”.
Note
*Texte culese de cãtre autor, de pe Valea Hârtibaciului-
Sibiu
(1) Dan Horia Mazilu, O istorie a blestemului, Editura Polirom,
,2001, p. 170.
(2) ibidem
(3)ibidem
(4) Petru Ursache, Etnosofia, Editura Paideia, Bucuresti, 2006,
p. 183.
Gherasim Rusu Togan
(Fragment din eseul „Blestemul si dezordinea lumii”,
aflat în starea unei posibile aparitii editoriale)
