Despre sensul şi scopul literaturii clasice japoneze
Dinţii lui George Washington
Mircea TECULESCU
un clopot, arar -
crucile se adâncesc
în umbre târzii
Flavia Muntean
Ştiut este ,,Principul de incertitudine al lui Heisenberg’’, care spune că este imposibil să determini cu exactitate starea şi proprietăţile unei particule. Mai mult, după anul 1926, în baza faimoasei <<Interpretări de la Copenhaga>> aparţinând lui Niels Bohr şi Werner Heisenberg, s-a ajuns la concluzia interesantă că însăşi observarea evenimentelor ce au loc la scară microscopică duce la modificarea lor. Drept dovadă stă celebrul Experiment al Dublelor Fante, pe care iată cum îl prezintă Teodor Roşca în volumul <<Anul 2012-un sfârşit sau un început ?>>:,,..un tun electronic, bombardează electroni printr-un ecran, în care sunt făcute două fante verticale, apoi urmele lor sunt vizualizate pe un alt ecran. Dacă se trimit electroni printr-o singură fantă, se observă cum pe ecran apare o urmă verticală, ce demonstrează că electronul s-a comportat ca o mică bilă materială. Apoi, dacă se transmit electroni prin cele două fante, se observă că pe ecran apar mai multe linii verticale, ca şi când ar fi urmele de interferenţă a două unde! Dacă se pune un instrument de observare, la una din fante, pentru a vedea cum se comportă electronul, pe ecran apar doar două linii verticale, ce arată că electronul se comportă ca o particulă. Dar nu s-a schimbat nimic din condiţiile experimentului, doar s-a introdus un instrument de observare, adică un observator!!! Este ca şi când electronul a ştiut că este observat şi şi-a schimbat comportamentul, pentru a răspunde aşteptărilor observatorului!!! Einstein, odată, spunea că nu mai sunt sigur că Luna este încă acolo când îmi întorc capul de la ea, adică materia se reîntoarce la energie (starea de undă pură, atunci când nu este observată).’’
Iar acum, după această minimă dar necesară atingere de domeniul mecanicii cuantice (,,Energia unui electron aflat într-un atom se spune că este cuantificată…De fapt cuantificată este valoarea constantei lui Plank, ai cărei multiplii pot fi înţeleşi atât ca energia multiplicată cu timpul cât şi ca momentul multiplicat cu distanţa.’’,Wikipedia), să ne îndreptăm spre zona arhipelagului nipon: ,,Maimuţa japoneză Macaca Fuscata, din insula Koshima, a fost subiectul unor cercetări, mai bine de 30 de ani. În 1952, cercetătorii japonezi au hrănit aceste maimuţe cu cartofi dulci, pe care îi aruncau în nisip. Cartofii fiind murdari, maimuţele nu îi mâncau. Într-o zi însă, o tânără maimuţă a găsit soluţia si a spălat cartoful în râu. Cu timpul, tot mai multe maimuţe au învăţat acest truc. Între 1952 şi 1958 un grup de aproximativ 100 de exemplare au învăţat aceasta. Destul de încet nu-i aşa? Se pare că maimuţele sunt cam grele de cap. Dar iată că, odată ce acest prag de 100 a fost atins, un fenomen surprinzător a avut loc! Deodată, ca prin minune, tot tribul şi-a însuşit acest nou obicei! Şi mai uimitor este faptul că şi alte colonii de maimuţe, de pe alte insule, au început în acelaşi timp să spele cartofii! Coincidenţă? În nici un caz. În natură nu există coincidenţe. Explicaţia? Simplu, animalele trăiesc foarte puţin ca o conştiinţă individuală şi mai mult ca o conştiinţă de grup (minţile lor fiind asemenea unor calculatoare conectate la Internet) şi odată ce o nouă informaţie a fost însuşită de un număr critic de indivizi, ea va fi programată pentru toată specia respectivă. Desigur, acest fenomen este valabil şi la oameni, pentru că legile de funcţionare ale conştiinţei sunt aceleaşi, indiferent pe ce nivel evolutiv se află aceasta.’’ (T. Roşca, «Anul 2012 - un sfârşit sau un început?»)
Pivotând imediat către subiectul ce ne preocupă, literatura clasică japoneză, pot fi interesante şi necesare de ştiut următoarele:
A. Originea poporului japonez este oarecum sub semnul mai multor ipoteze, fără însă ca acestea să fie induse sau contorsionate- ca în cazul originii poporului român- de ,,specialişti’’ din alte ţări, mai mult sau mai puţin vecine. Oricum, istoriografia niponă modernă a concluzionat că Ţara Soarelui Răsare a fost locuită încă din paleolitic, în neoliticul târziu aflându-se aici populaţia ainu, de origine indo-europeană. Apoi, aşa cum menţionează fostul nostru ambasador acolo, Florin Vasiliu: ,,Peste această populaţie au venit seminţii mongoloide din Asia şi populaţii malaeziene şi polineziene din insulele sudice ale Pacificului. Din această întâlnire şi interferenţă de popoare a luat naştere poporul japonez.’’ «Japonia necunoscută», Ed. Haiku, Bucuresti, 1998
B. Nihonjin (japonezul) poate fi întâlnit în trei tipuri de fizionomii distincte: malaezo-mongol, de statură scundă, cu ochi oblici mongoloizi şi piele galbenă (majoritarii); coreeano-manciuriană, având statură înaltă, faţă alungită şi ainu- tip europoid de statură potrivită, robust, bărbaţii purtând mustaţă, cu faţa albă şi bronzată, ochi mari rotunzi şi nas cu rădăcina sus.
C. Doctrina Zen, importată în secolul XII din China, consideră că noţiunile de bine, rău, adevăr, fals, timp, mişcare, repaus, subiect, obiect sunt relative şi convenţionale, realitatea fiind unică şi anume conştiinţa individului, în care se dizolvă deopotrivă subiect şi obiect. Zen-ul începe acolo unde intelectul încetează. Modelele şi tehnicile cele mai importante la care face apel Zen, în vederea iluminării sunt zazen (tehnica meditaţiei aşezat în poziţia lotusului), toki no ge ( stare de înţelegere mutuală profesor - discipol) şi mondo (dialog sub forma unei succesiuni rapide de întrebări şi răspunsuri între maestru şi elev ce are drept scop o străfulgerare- iluminarea). Koan-urile sunt enunţuri de gândire paradoxală, un cuvânt, o frază, un poem, uneori o formă comprimată de mondo, încercând să fie soluţii ce permit accesul spre o viziune spirituală. ,,Koanul nu e un mod de a căuta sensuri, ci un mod de a le aştepta’’ (Andrei Pleşu). Exemplu:
Muntele Emma
e pe cale să erupă.
Un bujor!
Yosa Buson (1715-1783)
Sintetizând: marea majoritate a niponilor află prin educaţie, ştiu datorită culturii în care se nasc şi vieţuiesc, că separarea în observator şi observat este o iluzie. De fapt, semnificatul şi semnificantul sunt una, alcătuind un singur sistem, diferenţiat pe diverse grade de conştiinţă. Mai mult: ,,Eterna criză a omului nu se datorează faptului că el trebuie să definească universul şi nu reuşeşte, ci faptului că vrea să îl definească, în timp ce nu ar trebui să o facă.’’ (Marius Buculei, <<Ciupituri despre Zen şi cultura occidentală>>). De fapt, toate marile religii cunoscute ale lumii susţin, în esenţă, aceasta; după cum conştiinţa este o proprietate intrinsecă a energiei ce există peste tot în univers!...
Povestea, legenda transmisă de peste două sute de ani americanului de rând, că primul preşedinte al S.U.A. avea dinţi din lemn de esenţă tare nu se confirmă. Cercetătorii au demontat acest mit popular: Washington a folosit proteze făcute din dinţi de om, din fildeş şi din plumb, în nici un caz din lemn! Dar când au descoperit asta ? Evident acum, în secolul XXI, când stăpânim o tehnologie a implanturilor dentare şi există o tehnică a protezării, când analiza unui tablou se face obligatoriu spectografic, când cercetarea izvoarelor istorice se face ştiinţific, după reguli precise.
Şi astfel, încet-încet, cu ajutorul turbionului mass-media şi, evident, al internetului (această modalitate IT de conexiune a conştiinţelor umane), ceea ce s-a întâmplat ajunge în mentalul colectiv, modificându-l. Încet-încet trebuie să evoluăm, n-avem încotro…Iar vocilor care, din spirit de contradicţie probabil, spun înţelept că de fapt involuam, le cer voie s-o citez pe Doina Vrabie: ,,Fetiţa mea are şapte ani şi este în clasa I la o şcoală de stat din Japonia. Învaţă de la ora 8.00 dimineaţa până la ora 15.00, iar de la ora 17.00 până la 19.00 are ore suplimentare. Înainte să doarmă face temele pentru ziua următoare. Locuiesc de zece ani în acest cartier şi nu am văzut în cursul săptămânii un copil să se joace.’’ (Adevărul, pagina 7, 17 septembrie 2009).
Cam asta ar fi situaţia, noi oamenii evoluăm, n-avem încotro. De ce se întămplă asta mai repede în Extremul Orient? …Da, asta e o problemă care ne aparţine şi pe care trebuie s-o depaşim cât mai rapid!
Putem începe, de pildă, prin a ne întreba: de ce haiku-ul are acum o tot mai mare răspândire şi popularitate? Minunat poemul Flaviei Muntean, rogu-vă, recitiţi-l!
Nota bene: Sublinierile aparţin M.T.
Septembrie 2009
